Ştiri locale

SMURD Covasna împlineşte 7 ani de la înfiinţare

În data de 1 februarie se împlinesc şapte ani de la operaţionalizarea Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) Covasna.

Activitatea echipajelor S.M.U.R.D. se desfăşoară prin colaborarea  dintre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna şi Unitatea de Primiri Urgenţe – S.M.U.R.D. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” Covasna şi este coordonată de dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J.

Publicitate

De-a lungul celor şapte ani, personalul S.M.U.R.D. Covasna a fost permanent la datorie, 24 de ore din 24 şi a intervenit cu profesionalism şi promtitudine, în 18.389 de cazuri medicale, pentru salvarea celor aflaţi la nevoie şi a intrat în conştiinţa covăsnenilor ca un simbol al speranţei şi al ajutorului venit rapid, în cele mai grele clipe. În această perioadă, au fost asistate din punct de vedere medical  15.111 de persoane, din care 13.837 adulţi şi 1274 copii.

Din anul 2012 şi până în prezent, 133 de  paramedici au fost pregătiţi pentru acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare, având competenţe resuscitarea cardio-pulmonară şi acordarea primului ajutor în caz de traumă. Începând cu anul 2015, o parte din paramedicii covăsneni au trecut la un nivel superior de pregătire, iar după absolvirea unui curs, competenţele paramedicilor s-au extins cu abordul intravenos şi protezarea respiratorie.

În acest moment, S.M.U.R.D. Covasna funcţionează cu cinci echipaje ce încadrează patru ambulanţe tip B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple.

În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, două noi ambulanțe SMURD de tip B 4×4, achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” au intrat, în luna decembrie, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna.

La ceas aniversar le urăm colegilor noştri multă sănătate şi putere de muncă în nobila lor misiune. La mulţi ani!

Compartimentul  Informare şi  Relaţii  Publice    

Sublocotenent Tolvaj Marian-Marius

Publicitate
banner we radio