Sport, Ştiri locale

Simona Halep, campioană la Roland Garros, după un meci de legendă

Simona Halep a câștigat finala de la Roland Garros și primul său grand slam, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în 3 seturi 3-6, 6-4, 6-1.

Aflată într-o stare de grație, Simona a câștigat într-o manieră entuziasmantă meciul, reușind mingi incredibile, în probabil cel mai bun meci al carierei sale.

Publicitate

Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open.

Simona Halep a început destul de crispată meciul şi a fost condusă cu 4-1 în primul set, în care Stephens a făcut un joc excelent, găsind foarte bine unghiurile şi dominând schimburile. Halep a avut o minge de break al 3-5, dar în cele din urmă a cedat primul act cu 3-6.

Halep nu a debutat cu dreptul nici în setul secund, în care Stephens a condus cu 2-0, dar încet-încet românca a intrat în meci, a scăpat de presiunea finalei şi a jucat dezinvolt, a lovit tot mai bine, a deschis unghiurile şi a luat patru ghemuri la rând, conducând cu 4-2. A urmat un mic recul şi Stephens a profitat, egalând, 4-4. Halep a reuşit un break decisiv, apoi a tranşat setul cu 6-4.

În decisiv, Halep a controlat autoritar jocul, s-a desprins la 5-0 şi a încheiat cu un splendid 6-1.

„Si-mo-na, Si-mo-na”, au scandat oamenii din tribune secunde în șir, după încheierea meciului.

„Este una dintre cele mai mari isprăvi ale unei românce în fața întregii lumi. E cea mai fericită zi din viaţa mea”, a comentat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Simona Halep câştigă primul turneu de Grand Slam pentru tenisul feminin românesc după 40 de ani, de la victoria Virginiei Ruzici tot la Roland Garros.

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio