Ştiri locale

Sfântu Gheorghe, pe lista celor 16 orașe din țară care vor să devină neutre climatic

Municipiul Sfântu Gheorghe se numără printre cele 16 orașe din țară înscrise într-o competiție lansată în cadrul programului M100, pentru a deveni neutre climatic. Competiția este adresată orașelor cu peste 50.000 de locuitori, iar 10 dintre acestea vor fi selectate de un juriu internațional, urmând să beneficieze de sprijin în procesul de transformare în orașe sustenabile și mai puțin poluante.   

Alături de municipiul Sfântu Gheorghe, în cursă au mai intrat: Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş.

Fiecare aplicație va parcurge trei etape: verificarea eligibilităţii, evaluarea tehnică şi calitativă, respectiv selecţia strategică. Procesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 oraşe selectate în Misiunea Europeană şi este coordonat de un juriu internaţional format din profesionişti din domenii relevante, precum urbanismul, neutralitatea climatică sau dezvoltarea durabilă.

„Cu sprijinul partenerilor din Norvegia şi Islanda, cele 10 oraşe din România selectate vor beneficia de informaţii, activităţi de dezvoltare a capacităţii(workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistenţă tehnică individuală) şi documentaţie(ghiduri şi modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiţii şi a altor documente relevante. Participarea la acest program le va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive şi pe termen lung, de a-şi îmbunătăţi impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 şi de a-şi construi comunităţi durabile şi implicate”, se arată într-un comunicat al inițiatorilor programului M100.

Perioada de înscriere în cadrul acestei competiții a început în luna iunie, termenul limită pentru depunerea aplicațiilor fiind 15 septembrie. Cele 10 orașe finaliste vor fi anunțate pe 29 octombrie, după încheierea etapei de evaluare și selecție, în cadrul evenimentului „Climate Neutrality Forum M100” care va avea loc la Mina Museum din Bucureşti.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio