
Sfântu Gheorghe, locul 5 într-un clasament al celor mai sigure oraşe din România
Studiul a fost efectuat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, de Storia, site-ul de imobiliare deținut de OLX, și a privit siguranţa oraşelor şi cartierelor din România. Studiul este bazat pe evaluările acordate de repondenți zonelor în care locuiesc.
Analiza face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfăşura pe tot parcursul anului 2017. Printre criteriile de evaluare prezente în studiu se număra costul general al vieţii, accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale.
Studiul a fost realizat în colaborare cu agenţia de cercetare D&D Research, pe un eşantion de 93.532 de persoane.
La nivel naţional, cele mai sigure oraşe sunt Oradea, Braşov, Cluj Napoca, Sibiu şi Sfântu Gheorghe.
În ceea ce priveşte cele mai sigure cartiere din Sfântu Gheorghe, acestea sunt Simeria, zona centrală şi Lenin.