Sport, Ştiri locale

Sepsi OSK obţine primul punct din istoria deplasărilor cu CFR Cluj

CFR Cluj și Sepsi OSK au remizat, scor 0-0, în a doua etapă a Ligii 1.

Oaspeții au reușit să plece neînvinși din Gruia pentru prima oară în istorie, după un meci în care CFR a ratat ocazii uriașe. Ciprian Deac a irosit cea mai mare șansă, în minutul 57, când a ratat o lovitură de pedeapsă.

Cestor a reușit să înscrie în minutul 89, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Fundașul se afla în afara jocului în momentul execuției. Sepsi a rezistat și a obținut un punct important, după eșecul cu Universitatea Craiova din prima etapă. Campioana nu reușește să treacă peste eșecul din meciul cu Dinamo Zagreb, dar urmează două săptămâni de pauză.

Portarul Roland Niczuly a fost omul meciului la care antrenorul Leo Grozavu nu a stat pe bancă din cauza unei suspendări.

„Roland a avut 2-3 intervenții extraordinare, dar toată echipa s-a dăruit. După tragerea la sorți a țintarului am văzut că avem meciuri foarte grele, Craiova, CFR, acum urmează Astra, speram să jucăm cu niște nou-promovate au cu echipe în formare, dar toată lumea tebuie să joace oricum împotriva Craiovei și a CFR-ului.

Iar ei nu au fost obosiți, au jucat cu 8 jucători proaspeți. Și arbitrajul, prea ușor s-au dat lovituri libere, cred că au fost 40! CFR au jucători de alie, forță, nu te lasă să respiri, poate de aceea am jucat slab, dar e un punct important”, a declarat secundul lui Sepsi, Robert Ilyes, după meci.  

La rândul său, antrenoul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a oferit declarații la finalul meciului cu Sepsi, 0-0.

„E al doilea meci în care am avut penalty și nu am reușit să marcăm. E o perioadă nefastă pentru noi, mai ales la penalty-uri. N-am ce să le reproșez jucătorilor, după 3 zile de la meciul cu Dinamo Zagreb. Astăzi, ei nu și-au creat nicio ocazie. Eu nu mă supăr pe nimeni când e 0-0. Merg pe drumul meu.

Dacă Rondon ratează din 2 metri, eu ce să-i mai zic? I-am transmis lui Deac că era mai bine să fi lăsat pe altcineva. Penalty-ul, dacă nu-l bați, nu-l ratezi. Chiar dacă a ratat, trebuie să meargă la națională și să facă un meci bun.

În fotbal, ăla dacă nu dă gol de la penalty, e antrenorul de vină, pentru că el trebuia să fie acolo și să bată. Ar mai trebui să vină un jucător, maxim 2. Dacă nu, putem să ne descurcăm. Vrem să câștigăm campionatul și să ne calificăm în grupele Europa League”, a declarat Petrescu la Look Sport.

CFR Cluj – Sepsi » Echipe de start

CFR CLUJ (4-3-3): Bălgrădean – Susic, Cestor, Burcă, Butean – Itu, Hoban, Păun – Deac, Rondon, Costache
REZERVE: Sandomierski, Cobotariu, Boli, Bordeianu, Luis Aurelio, Djokovic, Golofca, Petrila, Debeljuh
ANTRENOR: Dan Petrescu

SEPSI (4-2-3-1): Niczuly – Radoslav, Bouhenna, Mitrea, Ștefan – Achahbar, Vașvari, Purece, Aganovic – Carnat, Ștefănescu
REZERVE: Collado, Tincu, Mitrea, Nouvier, Kovacs, Fulop, Bajrovic, Deligiannidis, Fofana
ANTRENOR: Leo Grozavu

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru: Adrian Cojocaru // Asistenți: Ovidiu Artene, Marius Nicoară

Publicitate