
Sepsi OSK, învinsă clar la Botoşani. VIDEO cu golurile partidei
Sepsi OSK a făcut un meci slab în deplasarea de la Botoşani şi a pierdut a doua partidă din acest sezon din Liga I.
Ambele formații veneau după două victorii importante, obținute în runda secundă. Dacă Sepsi a câștigat duelul nou-promovatelor cu Juventus București, scor 2-1, FC Botoșani a obținut trei puncte în deplasarea cu Dinamo, grație unui gol reușit de Golofca.
În meciul de vineri însă, jucătorii antrenaţi de Valentin Suciu au început meciul cum nu se poate mai prost, primind gol încă din secunda 50, după un şut respins în faţă de Niczuly până la Miron, jucătorul gazdelor reluând în poartă pentru 1-0.
Scorul a fost majorat în min 15 de Buş, care a reluat cu capul în plasă o centrare venită de pe partea stângă.
Misiunea lui Sepsi OSK a devenit şi mai grea imediat după pauză, când Victoraş Astafei a fost eliminat în min 47 după un fault la mijlocul terenului. Decizia arbitrului a părut exagerată, după vizionarea reluărilor.
VIDEO AICI cu declaraţiile lui Victoraş Astafei după primul cartonaş roşu din carieră
Având avantajul omului în plus, gazdele au majorat scorul la 3-0 în min. 59 prin Buş, care reuşeşte astfel dubla.
Mai mult, în min 65, Mihai Roman a făcut 4-0 la doar câteva minute după ce intrase pe teren.
Golul de onoare al echipei din Sfântu Gheorghe a fost marcat de Patrick Petre în min. 89 din lovitură liberă.
La următoarea fază însă, Botoşani restabileşte diferenţa de 4 goluri de pe tabelă, Lorand Fulop înscriind pentru 5-1.
VIDEO AICI cu declaraţiile antrenorului Valentin Suciu după meciul de la Botoşani
Echipele de start:
FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Burcă, Miron, Mușat – Cucu, Tincu – Buș, Moruțan, Golofca – D. Popa
Sepsi OSK: Niczuly – Burlacu, Ursu, Oros, Dumbravă – Ghinga, C. Herea – I. Fulop, P. Petre, Astafei – Hadnagy
Desfăşurarea partidei:
1’ Începe meciul de la Botoșani, prima partidă a etapei a treia din Liga 1!
1’ Gol Botoșani! 1-0. Buș bate un corner, oaspeții nu reușesc să respingă, Golofca trimite periculos, însă Niczuly respinge doar până la Miron, care deschide scorul.
6’ OCAZIE SEPSI! Claudiu Herea ajunge în poziție de finalizare, dar trage pe lângă poartă din careu.
9′ I se acorda îngrijiri medicale lui Istvan Fulop de la Sepsi și jocul a fost întrerupt pentru câteva momente.
10′ Istvan Fulop e ok și revine pe teren.
13′ Florin Dumbrava (Sepsi) șutează, dar nu e gol.
14′ Victoras Astafei este surprins în ofsaid.
15’ Sepsi a echilibrat meciul după golul gazdelor și Patrick Petre are o șansă bună după ce rămâne singur cu portarul. Fostul dinamovist este însă blocat de Ungurușan.
16’ Gol Botoșani! 2-0. Golofca trimite excelent din bandă și Buș reia superb cu capul, direct la vinclu, fără nicio șansă pentru Niczuly.
19’ Ocazie mare Botoșani! Moruțan este aproape de gol, însă Dumbravă are o intervenție extraordinară și salvează de pe linia porții.
24’ Schimbare Sepsi: Iese Istvan Fulop și intră Issa Thiaw
25’ Cucu este avertizat după ce îl lovește cu cotul pe Astafei.
30′ Patrick Petre (Sepsi) șutează, dar lovitura e blocată de un apărător.
32′ Galben pentru Daniel Popa (Botosani) pentru un fault în săritură la Oros
36’ Mușat (Botoşani) este și el avertizat cu cartonaş galben.
37′ Atilla Hadnagy (Sepsi) este surprins în ofsaid.
45′ Ursu este avertizat pentru un fault din spate la Popa. Gazdele au o lovitură liberă periculoasă de la 18 metri.
45+1’ Mușat trage peste poartă din lovitură liberă.
45+1′ Botoşani avansează în atac și Cătălin Golofca reușește să tragă, dar șutul său ratează ținta.
47’ Cartonaş roşu Sepsi! Victoraş Astafei Astafei este eliminat destul de ușor, după un duel pentru minge cu Mușat la mijlocul terenului. Jucătorul lui Sepsi îl lovește în bărbie pe jucătorul gazdelor, însă lovitura nu are intensitate.
51′ Valentin Suciu face încă o schimbare: lituanianul Marius Papsys debutează în Liga I, înlocuindu-l pe Claudiu Herea.
59’ Gol Botoșani! 3-0. Contraatac al gazdelor, apărarea oaspeților este surprinsă și Buș înscrie pentru 3-0 cu un șut sub transversală.
61’ Schimbare la Botoșani: Iese Buș, intră M. Roman
62’ Valentin Suciu face şi ultima schimbare. Îl introduce pe covăsneanul Zsombor Veress în locul căpitanului Atilla Hadnagy.
65’ Gol Botoșani! 4-0. Golofca îi trimite lui Mihai Roman și acesta înscrie cu o execuție frumoasă. Sepsi este dominată copios și scorul devine acum 4-0.
68’ Dublă schimbare la Botoşani: Lorand Fulop l-a înlocuit pe Olimpiu Moruțan, acesta părea accidentat. De asemenea, Esteban Ciacchieri a intrat în locul lui Daniel Popa.
72’ Roman trage cu efect din afara careului, Niczuly reușește să rețină
74′ Trage Esteban Ciacchieri dar balonul trece pe lângă poartă.
75′ Ocazie mare Botoșani! Mușat șutează puternic din poziție bună, iar balonul lovește bara transversală.
78’ Cucu reia cu capul puțin peste poartă.
80′ Issa Thiaw este surprins în ofsaid.
84′ Sebastian Ghinga șutează, dar ratează ținta.
85′ Șutează Lorand Fulop (Botoşani), dar nu nimerește poarta.
89′ GOOOOL Sepsi! 4-1. Patrick Petre bate excelent o lovitură liberă și înscrie golul de onoare al oaspeților.
90′ Gol Botoșani! 5-1. Golofca trimite cu capul în bară, iar Lorand Fulop, aflat pe fază, marchează pentru 5-1, din apropiere.
90+3′ Final de meci.