Sport, Ştiri locale

Sepsi OSK, eliminată de CFR Cluj din Cupa României

Sepsi OSK şi CFR Cluj s-au întâlnit miercuri seară pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal.

Înaintea partidei, oficialii clubului gazdă le-au pregătit suporterilor o surpriză: un foc de artificii spectaculos pentru a sărbători calificarea istorică în playoff-ul campionatului.

Publicitate

Eugen Neagoe a făcut mai multe schimbări în primul 11 pentru acest meci, cea mai importantă fiind debutul lui Dylan Flores la Sepsi, după transferul de săptămâna trecută de la Poli Iaşi.

Sepsi a avut ocaziile mai mari în prima jumătate a meciului, însă niciuna dintre echipe nu a reuşit să înscrie, astfel că s-a intrat la vestiare la scorul de 0-0.

În a doua repriză Sepsi a continuat să domine uşor posesia, însă clujenii au reuşit să înscrie în minutul 60 prin Costache, care a profitat de o gafă a lui Rudol.

Sepsi putea să egaleze prin „veteranul” Hadnagy, aflat la primul meci după multe luni pe bancă. Fostul căpitan al lui Sepsi a reluat din foarfecă, spectaculos, o centrare de pe dreapta, însă şutul a fost respins în corner de portarul CFR-ului.

S-a terminat 1-0 pentru CFR Cluj, iar Sepsi părăseşte Cupa României în sferturile de finală.

Cele două echipe se vor întâlni din nou duminică, de la ora 20:00, la Cluj-Napoca, în ultima etapă a sezonului regulat.

ECHIPELE DE START

Sepsi OSK: Fejer – Rudol, Rus, Jovanovic, Sato – Velev, Vașvari – Moura, Flores, Fl. Ștefan – Hamed
Rezerve: R. Niczuly, A. Hadnagy, O. Viera, O. Khamis, A. Karnitskiy, J. Mensah, C. Popescu
Antrenor: Eugen Neagoe

CFR Cluj: Jesus Fernandez – Petelu, Lang, A. Mureșan, Camora – C. Deac, Hoban, Bordeianu – Al. Ioniță, Omrani, Costache
Rezerve: A. Rus – Cr. Manea, Djokovic, Males, Moutinho, Petrila, Țucudean
Antrenor: Alin Minteuan

Arbitru: George Găman / Asistenți: Ciprian Danșa, George Neacșu / Rezervă: Andrei Chivulete / Observator: Felix Grigore

Desfăşurarea meciului:

1’ A început partida dintre Sepsi și CFR Cluj. Cele două formații se vor întâlni și la finalul săptămânii, în ultima etapă a sezonului regulat.

3’ O primă fază de atac a celor de la CFR Cluj. Omrani îi pasează lui Ciprian Deac, dar căpitanul campioanei ratează preluarea. 

4’ Camora este avertizat. 

9’ Încă o acțiune de atac a celor de la CFR Cluj. Costache pătrunde pe partea stângă, centrează în careu, însă Alex Ioniță nu reușește să devieze. 

13’ Ocazie Sepsi. Acțiune periculoasă a lui Gabriel de Moura, însă șutul acestuia este prins în doi timpi de Jesus Fernandez. 

16’ Încă o ocazie pentru Sepsi. Șut de la 30 de metri al lui Florin Ștefan, însă Jesus Fernandez reușește să respingă în corner, de sub bară. 

21’ Ovidiu Hoban este avertizat după un fault asupra lui Flores.

31’ Șut al lui Rus, mingea trece la mică distanță de poarta apărată de Jesus Fernandez. 

39’ Încă o ocazie pentru Sepsi. Adrian Rus reia cu capul, mingea trece puțin peste poarta lui Jesus Fernandez. 

45’ Prima ocazie a campioanei. Alex Ioniță trage, însă mingea trece puțin peste poarta apărată de Fejer. 

45’+1 Pauză. Gazdele au ratat marile ocazii ale primei reprize. 

46’ A început repriza a doua. 

50’ Ocazie CFR Cluj. Ciprian Deac execută o lovitură liberă de partea dreaptă, Omrani reia cu capul, însă Fejer reușește să prindă balonul.  

57’ A ieşit Gabriel de Moura, a intrat Mensah. 

60’ GOOOL CFR Cluj. Campioana a deschis scorul prin Costache, care a trimis mingea în poartă, după o pasă primită de la Omrani. 

65’ Fază controversată la marginea careului celor de la Sepsi. Omrani cade la limita careului, iar jucătorii lui Alin Minteuan cer penalty. Arbitrul a acordat însă lovitură liberă de la 17 metri. 

65’ Adrian Rus este avertizat după faultul asupra lui Omrani. 

66’ Lovitura liberă este deviată în corner. 

70’ Schimbare la Sepsi. Attila Hadnagy intră în locul lui Yasin Hamed şi preia banderola de căpitan în aplauzele suporterilor.

72’ Vașvari este avertizat.

77’ A ieșit Deac, a intrat Djokovic.

79’ Ocazie imensă a gazdelor. Rudol a centrat de pe partea dreaptă, Hadnagy reia din foarfecă, însă Fernandez scoate cu un reflex uluitor.

84’ A ieșit autorul golului, Valentin Costache, a intrat Manea.

88’ A ieșit Ioniță, a intrat Moutinho. 

90’+2 Ocazie mare pentru Sepsi. Adrian Rus trage la doar câţiva centimetri de poartă dintr-o lovitură liberă de la 22 metri.

90’+3 Final de partidă. Sepsi este eliminată din Cupa României.

Publicitate
Publicitate
banner we radio