Sport, Ştiri locale

VIDEO. Sepsi OSK ajunge din nou în finala Cupei României la fotbal. Diószegi László: „Mi s-a împlinit încă un vis”

Sepsi OSK s-a calificat miercuri seară în finala Cupei României la fotbal, după un joc solid pe teren propriu cu campioana ultimelor 5 sezoane, CFR Cluj. Astfel, este al doilea sezon consecutiv în care trupa din Sfântu Gheorghe obține un bilet în ultimul act al competiției, după ce în ediția precedentă a învins-o în finală pe FC Voluntari, scor 2-1.

Nicolae Păun a deschis scorul în minutul 10 al jocului, cu o lovitură de cap, în timp ce Marius Ștefănescu a dublat avantajul gazdelor în minutul 29, cu un șut puternic din marginea careului mic. Prima parte a meciului s-a încheiat tot cu gazdele în atac. Burcă comite fault în careu, este eliminat, iar arbitrul acordă lovitură de la 11 metri. Cosmin Matei a ratat penalty-ul primit de Sepsi.

Publicitate

Partea a doua a meciului a început cu CFR Cluj în ofensivă, chiar dacă ardelenii au ajuns să evolueze în 10 oameni. Bordeianu și Yuri au avut două ocazii de a înscrie, dar partea a doua a reprizei secunde le-a aparținut tot celor de la Sepsi. Păun și Matei au fost blocați de Scuffet în minutele 73 și 76. Apoi, Braun a comis henț în careu în minutul 78 și Sepsi a primit al doilea penalty al meciului. Ștefănescu a ratat lovitura de la 11 metri, dar Rondon a fost pe fază și a marcat pentru 3-0. Astfel s-a încheiat meciul de la Sfântu Gheorghe.

Acum, cei de la Sepsi își vor așteapta adversara din finală, care se va decide joi seară în meciul dintre UTA Arad şi U Cluj.

Finala Cupei României va avea loc pe 24 mai la Sibiu.

Diószegi László: „Mi s-a împlinit încă un vis”

Evident, patronul Diószegi László s-a bucurat din plin de succesul formației sale. La flash-interviul de după meci, patronul echipei gazdă și-a felicitat fotbaliștii pentru determinarea din teren. Apoi, le-a răspuns celor care afirmă de ceva timp încoace că între Sepsi și CFR Cluj ar exista o “prietenie” care influențează inclusiv rezultatele meciurilor directe.

“Chiar mi s-a împlinit iar un vis, băieții merită, pentru că s-au dăruit 100% și au dat totul pe teren. Cine a văzut meciul poate să-și dea seama că echipa mea este una care, dacă luptă, poate să aibă niște rezultate extraordinare.

Și-au dat seama că, dacă nici acum nu câștigăm, putem spune că e un sezon ratat. Au făcut un meci mai mult decât extraordinar.

Un singur lucru vreau să spun – de când sunt eu la Sepsi, din 2011, și până când voi mai fi, niciodată Sepsi n-o să fie în mijlocul vreunei conspirații și nu va juca un meci pierdut sau câștigat de dinainte.

Noi vrem să respectăm competiția, le-am spus mereu băieților că trebuie să jucăm cu CFR la fel ca atunci când jucăm cu Mioveni sau altă echipă.

Nu trebuie să facă nicio diferență. Azi am fost în vestiar, am ținut un discurs de 2-3 minute ca să le spun jucătorilor că totul depinde de ei”, a spus Diószegi.

Cristiano Bergodi: Ne vom apăra trofeul la Sibiu”

Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Sepsi, se bucură de calificarea echipei sale în finala Cupei României. Acesta a apreciat evoluția elevilor săi. În finala Cupei României, Sepsi o va înfrunta pe câștigătoarea meciului din semifinale dintre ”U” Cluj și UTA Arad.

Ne vom apăra trofeul la Sibiu. Mă bucur pentru ce au făcut băieții, un meci extraordinar. Au făcut una dintre cele mai bune prime reprize de când sunt eu aici.

Nu e ușor să ținem același ritm. Au fost extraordinari băieții. Păcat pentru penalty, pentru Matei. Nu sunt probleme, pentru că am avut ocazii. Sunt bucuros, jucăm finala. Sunt două echipe (n.r. U Cluj și UTA) cu nivel bun. Au jucători buni. În finală se poate întâmpla orice”, a spus Cristiano Bergodi, la finalul meciului cu CFR Cluj.

 

Publicitate
banner we radio