Senatorul Gheorghe Baciu (PMP Covasna): „Vom împărţi cu PNL doar instituţiile deconcentrate conduse de PSD”

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, senatorul Gheorghe Baciu, a declarat că e posibil ca majoritatea şefilor instituţiilor deconcentrate din judeţ să rămână în continuare în funcţii, respectiv cei numiţi de UDMR şi ALDE, însă vor surveni schimbări la nivelul instituţiilor conduse de PSD.

Gheorghe Baciu a menţionat că, în principiu, posturile vor fi împărţite în raport de 1 la 4 între PMP şi PNL Covasna, dar, cel mai probabil, cele două părţi nu vor negocia direct, ci prin intermediul liderilor de la Bucureşti.

„Am trimis deja câteva CV-uri pentru câteva dintre deconcentrate, nu spunem încă unde şi cine. Dar, se intenţionează, pentru a nu se crea disfuncţionalităţi în bunul mers la nivel de judeţ, ca toată repartizarea, respectiv partea care revine PMP şi partea PNL, care ar veni undeva de 1 la 4, să se facă nu neapărat prin negocieri locale care ar putea să dureze foarte mult, ci, pentru operativitate, de la nivel de centru să se vină şi să se spună ‘uite atât primeşte PNL şi atât PMP’. (…) Dar, la noi în judeţ, sigur, situaţia este un pic mai altfel decât în altă parte, fiindcă ştim foarte bine că aproape jumătate din deconcentrate sunt conduse de către colegii de la UDMR, cărora nu li se retrage nicio şefie de la deconcentrate. Cei de la ALDE şi ei îi rămân pe loc, cum s-ar zice, cu arma la picior în continuare. Iar în judeţul Covasna rămâne acea parte ocupată de directori PSD, care se va discuta între noi”, a declarat liderul PMP Covasna.

Acesta a mai spus că, întrucât în urma negocierilor PMP a obţinut postul de prefect în judeţul Covasna, cel de subprefect va reveni PNL.

„Deoarece noi avem prefect, mai mult ca sigur postul de subprefect este al Partidului Liberal. Pe mine personal m-ar bucura dacă Cosmin Boricean ar fi viitorul subprefect, cu gândul că am face o echipă bună şi am putea să ne descurcăm mai bine, am întări echipa de la conducerea Prefecturii”, a mai spus Gheorghe Baciu.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate