Ştiri locale

Secțiune cu bunuri găsite, pe site-ul IPJ Covasna:  biciclete, crose de golf, telefoane mobile și bani

Biciclete, crose de golf, telefoane mobile și bani, se numără printre bunurile pe care covăsnenii le-au pierdut în ultima perioadă. Din luna octombrie a anului trecut și până în prezent, cea mai mare sumă de bani găsită și predată Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna a fost 4.000 de lei, banii fiind restituiți proprietarului de drept, potrivit reprezentanților instituției.

Pe site-ul IPJ Covasna a fost creată o secțiune destinată bunurilor găsite (AICI), unde periodic sunt postate informații referitoare la obiectele sau sumele de bani predate poliției. Persoanele care consultă site-ul și își găsesc menționate bunurile pierdute, trebuie să se prezinte la unitatea de poliție care a primit în custodie aceste bunuri, în vederea revendicării.

Conform informațiilor postate în această secțiune, în data 1 august 2023, în fața Hotelului Covasna din stațiunea cu același nume au fost găsiți aproximativ 600 de lei și 400 de dolari, banii fiind predați secției de Poliție Covasna (Str. Piliske, nr.1A). Pentru a-i revendica, persoana care i-a pierdut trebuie să poată dovedi că este proprietarul banilor.

Tot anul trecut, în data de 15 noiembrie, în parcarea unei societăți comerciale din Sfântu Gheorghe (str. 1 Decembrie 1918) a fost găsit un telefon mobil marca Iphone. Bunul a fost predat 6 zile mai târziu Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Sfântu Gheorghe (Bd. Gen. Grigore Bălan, nr. 71), iar persoana care l-a pierdut trebuie să facă dovada că este proprietarul de drept al telefonului. Tot la Sfântu Gheorghe, în data de 6 iunie, o persoană a găsit suma de 100 de lei în incinta supermarketului LIDL. Pentru a reintra în posesia banilor, persoana care i-a pierdut trebuie să facă dovada că suma i-a aparținut.   

La secția de Poliție din Târgu Secuiesc, în data de 14 martie a fost depusă o bicicletă Mountain Bike de culoare gri cu roșu, găsită în aceeași zi, în jurul orei 10:00, în fața imobilului cu nr.20 de pe str. Purczel Janos, iar în data de 12 iunie a fost predată o geantă cu inscripția „Wilson Staff” de culoare neagră, care conține un set de golf cu 13 crose, una dintre ele având inscripția „Callaway”, o umbrelă de culoare alb-negru, 5 mingi de golf și o cremă pentru protecție solară. Potrivit IPJ Covasna, geanta a fost găsită la intersecția DJ121 cu drumul comunal Zăbala. În ambele cazuri, bunurile au fost predate Poliției Municipiului Târgu Secuiesc (str.Dozsa Gyorgy nr. 27), și pot fi revendicate în termen de 6 luni de la data găsirii sau abandonării.

Persoanele care găsesc bani sau bunuri sunt obligate să le predea Poliției în termen de 10 zile

Potrivit Codului civil,  persoanele care găsesc bunuri sau diferite sume de bani sunt obligate să le restituie proprietarului, sau să le predea secției de Poliție din localitatea în care au fost găsite, în termen de 10 zile. Poliția are obligaţia de a păstra bunurile timp de 6 luni. Potrivit legii, obiectele găsite și predate Poliției pot fi vândute prin licitație publică, dacă riscă să se devalorizeze sau dacă păstrarea acestora devine prea costisitoare.

„Dacă datorită împrejurărilor sau naturii bunului păstrarea sa tinde să îi diminueze valoarea, ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitaţie publică, conform legii. În acest caz, drepturile şi obligaţiile legate de bun se vor exercita în legătură cu preţul obţinut în urma vânzării. Bunul sau preţul obţinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancţiunea decăderii, în termenul prevăzut la art. 942 alin. (2) teza a II-a, însă nu înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului. De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preţ sau din valoarea actuală a bunului (…) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă şi recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanţa judecătorească. Dacă bunul ori preţul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat lucru fără stăpân şi remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul dobândeşte dreptul de proprietate prin ocupaţiune. Dovada ocupaţiunii se poate face prin procesul-verbal menţionat sau prin orice alt mijloc de probă”, se mai arată pe site-ul IPJ Covasna.

Aceeași sursă precizează că dacă persoana care a găsit bunul refuză să îl preia, acesta intră în domeniul privat al comunei, oraşului sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit.

Conform Codului Penal, însușirea bunurilor găsire, respectiv nerespectarea obligației de a preda în termen de 10 zile autorităților sau proprietarului de drept un obiect sau o sumă găsită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Împăcarea dintre părți înlătură răspunderea penală.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio