
Se pun în vânzare biletele pentru partida Sepsi OSK – FCSB
Sepsi OSK pune în vânzare începând de joi, 30 martie, biletele pentru partida cu FCSB, programată luni, 3 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul din Sfântu Gheorghe.
Înaintea acestei partide din etapa a II-a a play-off-ului, Sepsi OSK se află pe locul 6, cu 21 de puncte, iar FCSB pe locul 3, cu 30 de puncte.
În sezonul regulat, FCSB a câştigat ambele partide directe, cu acelaşi scor: 1-0.
Bilete pot achiziționa doar deținătorii Cardului de Suporter. Cu un card poți cumpăra maxim 2 bilete, fie la casa de bilete, fie în sistem online.
Cei interesaţi îşi vor putea procura tichetele de la casieria Arenei Sepsi OSK, după următorul program:
Joi şi Vineri: 16:00 -19:00
Sâmbătă: 10:00 – 13:00
Luni: 17:00 – 20:30
Începând de joi, de la ora 16:00, biletele vor fi disponibile şi online, accesând site-ul www.eventim.ro.
Prețul biletelor:
Sectoarele A, B, C, D, M, N, O, P – 20 lei
Sectoarele E, F, G, H, I, J – 30 lei
Sectoarele X, Y – 40 lei
Sector VIP – 100 lei
Skybox – 500 lei
Ca de obicei, copiii sub 12 ani beneficiază de 50% reducere la achiziționarea biletelor, cu excepția locurilor din sectorul VIP.