Ştiri

Se întâmplă în România. Vor să taie brazii din centrul orașului pentru că nu se vede bine un monument

O idee născută în 2013, care a luat atunci forma unui proiect de hotărâre, se pregăteşte să fie pusă în practică la Corabia, mai mulţi brazi falnici din centru urmând a fi tăiaţi pentru că nu se văd bine monumentul, catedrala, liceul, scrie adevarul.ro.

În 2013, un consilier local propunea îndepărtarea brazilor din jurul Monumentului Independenţei din centrul oraşului Corabia, pe motiv că monumentul istoric nu se mai vede din cauza lor. A urmat un mare scandal, Mihaela Safta, cea care a luptat şi luptă în continuare pentru păstrarea copacilor pe străzile oraşului, alertând atunci cetăţenii. Cert este că s-a renunţat la idee, însă în februarie 2017 discuţia a fost reluată.

Publicitate

„Primarul le-a spus atunci consilierilor că are nevoie de susţinere, le-a spus ceva de genul «o facem în momentul în care vă hotărâţi toţi, ca să nu-mi mai pun lumea-n cap». În procesul verbal al şedinţei din 24 februarie 2017 s-a consemnat «vom sta o zi toţi să tăiem brazii». La ultima şedinţă, de vineri, s-a reluat discuţia şi au stabilit, am înţeles, să-i taie în noiembrie, pentru a putea să-i distribuie şcolilor, să-i împodobească de Sărbători“, a declarat Mihaela Safta, care de cum a aflat de „reactivarea“ consilierilor pe temă a făcut un filmuleţ cu brazii cărora li s-a pus gând rău şi l-a postat pe contul personal de Facebook, anunţând intenţia şefilor oraşului.

Publicitate
Publicitate
banner we radio