Continuă construirea uzinei de prelucrare a deşeurilor de la Leţ
Construcţia uzinei de prelucrare a deşeurilor de la Leţ se va finaliza în luna august a acestui an. Investiţia se realizează în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Covasna”, proiect al cărui beneficiar este Consiliul Județean Covasna.
Miercuri, 3 iunie, au sosit la Sfântu Gheorghe cele două autospeciale care vor transporta deşeurile de la stația de transfer din Târgu Secuiesc la noua uzină, cu câte două containere cu o capacitate de 32 mc. În plus, au fost achiziţionate două camionete pentru compostare şi 12 containere pentru deşeuri de 1,1 mc, precum şi 18 containere de 32 mc.
În paralel cu lucrările de construcţie demarate în luna mai a anului trecut, datorită acestui proiect, din cele patru depozite neconforme de deşeuri din judeţul Covasna, s-a reuşit închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme din Întorsura Buzăului, Covasna şi Târgu Secuiesc. Au început lucrările la închiderea depozitului neconform de deşeuri de la Sfântu Gheorghe. Noul depozit ecologic situat între localităţile Leţ şi Moacşa este menit să preia locul depozitelor urbane de deşeuri din judeţ, neconforme cu standardele europene. Aceasta este una dintre cele mai importante investiţii care vizează dezvoltarea infrastructurii de mediu.
Obiectivul proiectului este introducerea și extinderea sistemelor de colectare separată a deșeurilor pentru a promova reciclarea ambalajelor și a deşeurilor biodegradabile, în conformitate cu cerințele naționale și cele ale Uniunii Europene, precum și pentru a reduce cantitatea de deșeuri depozitate. Proiectul îşi propune ca obiectiv principal optimizarea managementul integrat al deșeurilor și îmbunătățirea serviciilor.
„Datorită proiectului s-a reuşit desfiinţarea depozitelor neconforme, adevărate focare de infecţie, care au diminuat într-o mare măsură imaginea așezărilor. În locul acestora, deșeurile colectate din localităţi vor fi transferate către stația de transfer care se va construi în curând în localitatea Târgu Secuiesc, fiind stocate în 18 containere, apoi vor fi transportate la uzina de la Leţ. Deşeurile vor fi compostate în uzina construită în conformitate cu standardele de mediu, iar pentru efectuarea acestui proces am achiziţionat cele două maşini de compostare, precum şi cele destinate sortării şi depozitării deşeurilor.” – a declarat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, adăugând că utilitatea uzinei nimic ilustrează mai bine decât faptul că staţia de compostare are o capacitate de 12 000 tone/an, iar staţia de sortare fa funcţiona cu o capacitate de 11 000 tone/an.
Pe parcursul implementării proiectului se vor crea peste 22 de noi locuri de muncă.
Consiliului Judeţean Covasna
Biroul de presă