Ştiri locale

Se apropie Revelionul – recomandări de la polițiști pentru prevenirea evenimentelor nedorite

Pentru a evita să deveniți victime ale unor infracțiuni sau să fiți implicați în evenimente nedorite în perioada următoare, precum și în noaptea de Anul Nou, polițiștii transmit următoarele recomandări:

La cumpărături:

– Luați la dumneavoastră doar suma de bani necesară pentru efectuarea cumpărăturilor planificate, sau optați pentru plata cu cardul. Nu afișați în public sume mari de bani, iar atunci când retrageți numerar de la bancomat, fiți atenți să nu fiți urmăriți;

– În magazine, nu vă lăsați haina sau geanta în coșul de cumpărături și țineți banii și telefonul în buzunarele interioare ale hainelor. Dacă sunteți prinși în aglomerație verificați-vă buzunarele – hoții profită de astfel de momente pentru a sustrage bunuri de valoare;

– Dacă mergeți cu copiii la cumpărături învățați-i ca, în cazul în care se pierd, să caute un reprezentant al magazinului sau un agent de pază;

– Nu lăsați în autoturism plase cu cumpărături, bagaje sau bunuri de valoare care pot atrage atenția hoților;

Pentru siguranţa locuinţei:

– Dacă nu petreceţi noaptea acasă, lăsaţi o lumină aprinsă, sau un aparat de radio pornit;

– În cazul în care lipsiţi o perioadă mai lungă de timp, rugaţi prietenii sau vecinii să vegheze asupra locuinței și să vă ridice corespondenţa;

– Montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate. Aceasta îi poate descutaja pe hoți;

– Achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina;

– Nu discutați decât cu persoanele foarte apropiate despre plecarea de la domiciliu și nu poastați pe rețelele de socializare faptul că urmează să plecați de acasă. Hoții pot urmări tocmai aceste ponturi gratuite;

În cazul în care plecați cu autoturismul:

– Înainte de a porni la drum, verificaţi starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi;

– Plecaţi din timp către destinaţie și echipaţi-vă maşina corespunzător. Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant;

– Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire;

– Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic și măriţi distanţa în mers atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei;

– Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor și folosiţi cu precădere frâna de motor;

– Nu conduceţi autovehiculul pe drumurile publice dacă vă aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice;

– Nu lăsaţi bunuri de valoare la vedere în autoturism;

– Parcaţi în locurile amenajate sau în locuri în care nu blocaţi circulaţia altor vehicule.

Compartimentul Relații Publice

Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta

Publicitate
banner we radio