Meteo

Se anunţă cel mai călduros final de martie din ultimii peste 70 de ani, cu temperaturi de aproape 30 de grade Celsius

Meteorologii avertizează că în weekend s-ar putea înregistra cel mai călduros final de martie din ultimii peste 70 de ani, în unele zone ale României, cu temperaturi de până la 29 de grade Celsius.

„Din punct de vedere termic, vorbim de o vreme deosebit de caldă. La această oră consemnăm deja valori de 24 de grade Celsius la Calafat, Turnu Măgurele. Astăzi, cu siguranță vom atinge pragul unei zile de vară, cu 25 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, într-o intervenție la Antena 3.

Publicitate

Aceasta a adăugat că ultimele zile ale lunii martie vor aduce temperaturi ce se pot apropia de 28, chiar 29 de grade, ceea ce înseamnă că „cu siguranță vom atinge recorduri ale valorilor minime și maxime zilnice, cum de altfel și în această dimineață am înregistrat, la 20 de stații meteorologice, cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 29 martie”.

Meteorologii avertizează că acest final de martie ar putea fi astfel cel mai călduros din 1947 până în prezent. „Mă tem că această încălzire foarte mare, cu siguranță va deschide toți copacii, toată natura și din păcate, în luna aprilie cu siguranță mai putem avea intervale cu pătrundere și temperaturi foarte scăzute, care pot influența, din păcate, din nou, agricultura”, au mai declarat meteorologii, pentru Euronews.

Publicitate
Publicitate
banner we radio