Școala Specială din Sfântu Gheorghe va fi modernizată cu peste 13 milioane de lei

Consiliul Județean (CJ) Covasna a adoptat marți, cu unanimitate de voturi, proiectul privind extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale Speciale din Sfântu Gheorghe, acesta urmând să fie depus în cursul zilei de miercuri la ADR Centru.

Proiectul, al cărui obiectiv este creșterea gradului de participare la nivelul educației și învățământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, va fi realizat din fonduri europene, valoarea totală a investiției fiind de peste 13 milioane de lei.

Publicitate

„Este vorba despre actualizarea proiectului nostru Extindere și modernizare Școala Gimnazială Specială și Demolare Garaj și Magazie care este un proiect european în sumă de peste 13 milioane de lei din care CJ Covasna va suporta 6,5 milioane de lei reprezentând atât achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de peste 135 mii lei (…) Proiectul va fi depus miercuri la Alba-Iulia”, a spus președintele CJ Covasna, Tamás Sándor.

Investiția va fi realizată în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și, conform Referatului de aprobare, principalul rezultat așteptat vizează realizarea condițiilor pentru o educație de calitate și creșterea gradului de participare a populației în învățământ preșcolar, primar și gimnazial.

„Infrastructura educațională este esențială pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilități sociale și a capacității de integrare socială. Sprijinul POR va asigura creșterea accesului, calității și atractivității educației, contribuind la creșterea ratei de participare la diferite niveluri de educație, la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu și la creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație”, se arată în document.

Sumele reprezentând cheltuielile conexe care pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul județului Covasna.

Proiectul a fost singurul punct pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de marți a CJ Covasna și a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate