Ştiri locale

Sanitas amenință Guvernul cu declanșarea conflictului de muncă. Nelu Tătaru la Sfântu Gheorghe: „Înainte de toate, rămâne să ne facem meseria”

Sindicaliştii din Sănătate amenință că vor demara strângerea de semnături în toate instituțiile sanitare pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, dacă până pe 20 noiembrie 2020 discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia în cele două sisteme pe care le reprezintă.

Luni, aceștia vor depune în toate prefecturile din țară lista cu revendicările pe care le au, iar marţi vor picheta din noul Guvernul.

Publicitate

Vineri, în timpul vizitei de lucru de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că autoritățile lucrează la definitivarea legislației pentru soluționarea revendicărilor sindicaliștilor din Sănătate. 

„Avem discuții, am avut și săptămâna trecută, pregătim o Ordonanță de Urgență și o Hotărâre de Guvern, iar după discuțiile cu sindicatele a rămas să mai lucrăm la ele (…) Cred că săptămâna viitoare vom avea aceste ordonanțe cu anumite sporuri și anumite suplimente. Rămâne ca, înainte de toate, noi să ne facem meseria”, a spus ministrul vineri, în timpul vizitei de lucru de la Sfântu Gheorghe.

„Am avut o discuție amicală. A promis că în 2-3 zile încearcă să găsească o soluție”

Președintele Sanitas Covasna, care s-a întâlnit cu ministrul în timpul vizitei de lucru de la Spitalul de Cardiologie din Covasna, spune că a văzut o deschidere din partea acestuia din urmă pentru soluționarea de urgență a nemulțumirilor de la nivel județean.

„Am avut o discuție, spun eu amicală, de 5-6 minute, și i-am transmis un mesaj al colegilor din județ, în mod special al celor care stau în combinezoane, și anume că nu se mai poate! Și am dat ca exemplu secția de Infecțioase de la Sfântu Gheorghe, unde din martie acele asistente, acei medici, infirmiere, îngrijitoare care tratează doar pacienții COVID lucrează cu un spor de 20%, pentru că nu s-a luat în calcul la nivelul județului să se acorde acel mult solicitat spor de epidemie între 55-85%. L-am rugat personal, în afara discuțiilor care erau cu colegii și a revendicărilor noastre, să rezolve urgent (…) Mi-a promis că în două-trei zile încearcă să găsească o soluție, că s-a venit din partea unor sindicate mai mici și cu cereri absurde, dar el susține cererile pertinente și observațiile pe care le-am formulat și trebuie să găsim o cale de mijloc. A avut deschidere, a fost foarte ok la discuții (…) dar vrem rezultate pentru că azi colegii mei au hotărât să continue protestele”, ne-a spus președintele Sanitas Covasna.  

„Nimeni din Sănătate care e întreg la minte nu și-ar permite să facă grevă sau să nu mai vină la lucru”

Liderul sindical exclude posibilitatea ca angajații din Sănătate să intre în grevă generală sau chiar să renunțe la posturi în cazul în care Guvernul nu va veni cu soluții concrete la revendicările pe care le au, însă spune că „în cel mai negru scenariu”, din cauza epuizării și pe fondul îmbolnăvirilor, s-ar putea ca aceștia să înceapă să solicite concedii medicale pe bandă rulantă, grevând și mai mult sistemul sanitar.

„Cred că nimeni din sănătate care e întreg la minte, și-i cunosc și sunt întregi toți colegii, nu și-ar permite să facă o grevă sau să nu mai vină la lucru, dar sunt sigur că dacă se va continua așa se vor îmbolnăvi, se vor epuiza, își vor lua concedii medicale, și pe bună dreptate! Nu vor mai veni la muncă și atunci vom ajunge în situația în care vom avea și mai puțin personal pe care îl vom epuiza sau îl vom trimite în concedii medicale. Ăsta este scenariul cel mai grav, pentru că sunt foarte mulți colegi care ar putea obține un concediu medical  fără nicio problemă. Nu mai sunt adolescenți, la 20 de ani, deja sunt epuizați total (…) Se poate opri activitatea într-o secție vitală”, a mai explicat liderul sindical.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de luni sindicaliștii vor depune memorii la Prefecturile din țară, urmând ca marți, o delegație formată din 100 de sindicaliști, să picheteze din nou sediul Givernului.

Federația Sanitas consideră că noile reglementări pregătite de autorități în privința sporului acordat în perioada pandemiei vor duce la scăderea veniturilor unor lucrători din sănătate și acuză Guvernul că tratează cu superficialitate solicitările membrilor de sindicat, cu riscul escaladării conflictului deja existent.

Aceștia critică faptul că Guvernul vrea să stabilească sporul de epidemie la un procent unic de 60% și să raporteze toate sporurile acordate angajaților din sănătate la salariile de bază din 2018.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio