S-a deschis site-ul lui Moş Crăciun
Site-ul lui Moș Crăciun s-a deschis luni (click AICI), iar „secretariatul” acestuia începe de miercuri să răspundă scrisorilor, a anunțat grupul La Poste, din Franța. Moșul va fi ajutat de 60 de spiriduși secretari pentru a le răspunde tuturor celor care îi scriu, a precizat La Poste într-un comunicat, semnalează site-ul leparisien.fr.
Pentru a-i ajuta să aibă răbdare până la Crăciun, Moșul le trimite, împreună cu răspunsul, un desen de colorat. Alte poze de colorat sunt puse la dispoziția copiilor pe site-ul La Poste, care invită la transformarea desenelor în desene animate prin intermediul unei aplicații ce poate fi descărcată în mod gratuit. Site-ul mai propune, printre altele, rețete de bucătărie și povești pe tema Crăciunului, scrie Agerpres.
În cazul scrisorilor trimise prin poștă, pe plic trebuie să se menționeze „Pere Noël”, precum și numele, prenumele, și adresa copilului expeditor.
În 2015, peste 1,2 milioane de copii i-au scris lui „Pere Noël” la Libourne, în departamentul francez Gironde, unde se află „secretariatul” lui Moș Crăciun. Dintre aceștia, 129.000 i-au trimis e-mail-uri direct de pe site-ul menționat.