Lucrările de reabilitare a dispensarului din comuna Barcani, începute în primăvara anului trecut și derulate printr-un proiect cofinanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, au fost finalizate.
Într-o postare pe Facebook, primarul Nicolae Pastor a transmis că noul dispensar va dispune de laborator de analize medicale, cabinete de Ginecologie, Endocrinologie, Stomatologie și Medicina familiei, iar Centru de permanență înființat în 2023, și a cărui activitate a fost suspendată pe durata lucrărilor, se va deschide în aproximativ 3 săptămâni.
„După 10 luni de muncă, lucrările de reabilitare la dispensarul medical uman au fost finalizate. Un proiect de suflet la care s-au depus constant eforturi pentru a putea oferi servicii medicale de calitate. Finanțarea obținută prin PNRR, alături de investiții de la bugetul local, au adus dispensarul la acest stadiu. În această clădire vor funcționa următoarele cabinete: Centrul de permanență (se va deschide în aproximativ 3 săptămâni) – coordonator Dr. Anton Raluca; Ginecologie – se va deschide începând cu data de 4 februarie (dr. Andreea Banciu – 0725912266); Endocrinologie (dr. Tudor Gliga – 0725912266); Stomatologie – se va deschide în aproximativ o lună și jumătate; Biossan – laborator de analize medicale, Brașov – se va deschide începând din 12 februarie (o parte din analize pot fi decontate prin CAS); Cabinet medic de familie dr. Petiș Maria – începând din 3 februarie activitatea continuă în noua clădire. În curând se va redeschide și farmacia!”, a transmis edilul.
Amintim că lucrările de reabilitare au fost demarate pe 18 martie 2024, iar durata execuției a fost inițial estimată la un an.
Centrul de permanență din cadrul Dispensarului comunei Barcani este al doilea din județul Covasna și asigură asistența medicală de luni până vineri, între orele 15:00 și 08:00, respectiv 24 de ore din 24 pe perioada weekendului.
Amintim că Primăria Barcani a câștigat, la finalul anului 2023, o finanțare în valoare de 719.129 lei (cu TVA) prin Componenta 10 – Fondul Local, în cadrul PNRR, în vederea reabilitării și modernizării dispensarului din comună, iar în paralel, autoritățile locale au derulat în regie proprie o serie de lucrări de reabilitare a clădirii.
(Ioana Ardeleanu)



