S-a finalizat verificarea digurilor de protecție împotriva inundațiilor între Sfântu Gheorghe și Arcuș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Olt” a recepționat lucrările de refacere a infrastructurii hidrotehnice pe sectorul de confluență Râul Olt – DJ 121 B Sfântu Gheorghe – Arcuș, derulate în perioada 23-29 octombrie, conform unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Potrivit unui comunicat al Administrației, lucrările de regularizare și îndiguire au fost necesare întrucât viiturile au distrus lucrările hidrotehnice existente, au dus la colmatarea excesivă a albiei și la inundarea gospodăriilor învecinate.
„Pentru a asigura protecția populației, a imobilelor și a obiectivelor social economice împotriva inundațiilor, pe cursul de apă Arcuș, afluent de dreapta al râului Olt, s-au executat lucrări hidrotehnice, pe sectorul confluență râul Olt – DJ 121 B Sfântu Gheorghe – Arcuș, județul Covasna. Din punct de vedere administrativ, investiția este amplasată în unitățile administrativ teritoriale Sfântu Gheorghe și Arcuș. Lucrările sunt necesare și oportune deoarece viiturile înregistrate au produs o serie de distrugeri a lucrărilor hidrotehnice existente, colmatarea excesivă a albiei precum și depășirea coronamentului lucrărilor și inundarea gospodăriilor din imediat vecinătate. În amonte de DN 12, cursul de apă avea un regim natural neamenajat, care nu asigura transportul debitelor mari, astfel că în ultimii ani, în urma deversării malurilor, au fost inundate terenuri agricole aparținând de UAT Arcuș, precum și gospodăriile, locuințele și unitățile economice din municipiul Sfântu Gheorghe. În acest sens, s-a realizat un ansamblu unitar care asigură nivelul de calcul, stabilitatea albiei și punerea în siguranță a construcțiilor din vecinătatea cursului de apă, în vederea evitării pagubelor potențiale rezultate în urma viiturilor”, se arată într-un comunicat al ABA „Olt”.
Aceeași sursă precizează că, prin execuția acestor lucrări, s-a redus riscul de inundații și poluare care poate apărea în timpul inundațiilor.
Din Comisia de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice au făcut parte fostul director al SGA Covasna, ing. Ioan Ilaș, recent ieșit la pensie, trei specialiști din cadrul ISU Covasna, reprezentanți ai filialei județene de Îmbunătățiri Funciare, ai Agenției pentru Protecția Mediului Covasna, ai Gărzii Forestiere și Gărzii de Mediu, ai Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Administrației Bazinale de Apă Olt, precum și ai Prefecturii Covasna.
La nivel național, acțiunea de verificare s-a derulat în perioada 16 septembrie – 29 noiembrie.
(Ioana Ardeleanu)