Sport

România U21, performanţă istorică: Calificare în semifinalele Euro şi la JO de la Tokyo 2020

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

Mirel Rădoi a trimis pe teren o echipă cu doi debutanți la Euro 2019, Adrian Rus și Boboc.

Selecţionerul naţionalei under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele Campionatului European, că această „poveste frumoasă” trebuie să continue. El a menţionat însă că performanţa este umbrită de faptul că soţia lui Cristian Manea a fost agresată de doi suporteri în tribună.

„Istoria continuă, povestea continuă şi indiferent de adversar trebuie să continuăm povestea asta frumoasă. Felicit jucătorii, felicit suporterii, chiar dacă această performanţă este puţin umbrită de doi dintre suporteri care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea. Suntem fericiţi să am terminat pe primul loc. Am meritat acest punct. Francezii nu ne-au surprins absolut deloc din punct de vedere tactic”, a spus Rădoi la TVR.

El a menţionat că indiferent unde va merge, echipa României va fi aplaudată de un stadion întreg. „Trebuie să fie mândri de noi, nu e deloc uşor. Mai ales când naţionala Franţei vine şi îţi mulţumeşte… După ce ne vom bucura câteva ore începem să lucrăm la partea de recuperare”.

Tehnicianul le-a adresat un mesaj şi suporterilor: „Aţi fost minunaţi, sunteţi şi veţi fi minunaţi. Veniţi alături de noi să ne bucurăm împreună la următoarele rezultate”.

România U21 va juca împotriva Germaniei U21 în semifinalele EURO 2019. Meciul se va juca pe 27 iunie, de la ora 19:00, ora României, la Bologna. Cealaltă semifinală, Spania – Franţa, se joacă, tot joi, de la ora 22:00, la Reggio Emilia.

Grupa C de la Euro 2019

– România – Croația 4-1 (Pușcaș 1p., Hagi 14, Băluță 66, Petre 90+3 / Vlasic 18)

– Anglia – Franța 1-2 (Foden 54 / Ikone 89, Wan-Bissaka 90+5a)

– România – Anglia 4-2 (Puşcaş 76p, I. Hagi 85, Fl. Coman 89, 90+3 / Grey 79, Abraham 87)

– Franţa – Croaţia 1-0 (M. Dembele 8)

– România – Franţa 0-0

– Croaţia – Anglia 3-3 (Brekalo 39, 82, Vlasic 62 – Nelson 11p, Maddison 48, Kenny 70)

banner we radio