Ştiri

România statului la coadă: 70% dintre locuitori pierd o zi sau două din concediu la ghişee

Şapte din zece locuitori ai României petrec o zi din concediul anual la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au din prima, a declarat Bogdan Mihai Dumea, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), într-o dezbatere de specialitate, conform adevarul.ro.

În România, şapte din zece oameni petrec o zi din concediul anual stând la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au, din prima.

Atunci trebuie să ne uităm la acest timp pe care oamenii îl pierd, la aceste resurse care sunt pierdute şi pentru stat, şi pentru oameni, şi să găsim soluţii să îmbunătăţim. România fără ghişee, un oraş digital, o localitate digitală ar oferi o serie de beneficii, printre care servicii mai eficiente şi, invariabil, costuri reduse pentru a oferi aceleaşi servicii. Trebuie să ne uităm la creşterea încrederii cetăţenilor în serviciile pe care le oferă statul, îmbunătăţirea calităţii vieţii, în final şi, sperăm noi, sfârşitul birocraţiei şi al cozilor, că de acolo am plecat. Desigur, sunt foarte multe lucruri care pot fi făcute în acest sens.

Ministerul nostru, prin ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României, n.r.), administrează ghişeul.ro, aceasta fiind una dintre primele soluţii pe care statul le-a oferit în acest sens şi la care lucrăm pentru a o dezvolta, pentru a introduce noi servicii şi pentru a uşura interacţiunea dintre cetăţean şi stat. Soluţia nu este una ideală sau perfectă şi sunt foarte multe îmbunătăţiri pe care le putem face în viitor“, a afirmat Dumea.

În viziunea oficialului, toate serviciile statului ar trebui integrate în Cloud-ul guvernamental, iar soluţia ideală ar fi implementarea unei singure aplicaţii pe care cetăţeanul român să o folosească în relaţia cu autorităţile.

Ca soluţie ideală, va trebui să ne uităm şi să integrăm toate aceste concepte la care lucrăm deja în Cloud-ul guvernamental (…). După care trebuie să permitem ca toate aceste informaţii să fie cumulate, adunate într-o zonă de unde universităţile, statul şi companiile, inclusiv, să-şi extragă datele de care au nevoie pentru a produce soluţii mai inteligente pentru cetăţeni.

În final, sper eu, ca proiect de ţară, soluţia ideală ar fi conceptul de One App, o singură aplicaţie pe care cetăţeanul român să o folosească în relaţia cu statul, dar nu pentru a relaţiona cu instituţiile statului, ci o singură aplicaţie prin care el să spună ce are nevoie, să facă solicitarea respectivă şi să nu îl intereseze ce instituţii lucrează în spate şi cum comunică între ele.

Toate aceste concepte sunt în momentul acesta în cercetare şi dezvoltare în cadrul ministerului, în cadrul unui proiect pe care l-am iniţiat şi pe care îl coordonez, de realizare a unui manual sau un Ghid de digitalizare, un material pe care îl lucrăm cu mai multe instituţii ale statului, inclusiv cu ANCOM. În final, să ajungem la un material pe care să îl putem da primăriilor, UAT-urilor, Direcţiilor de concentrate şi să le indicăm direcţiile pe care trebuie să le urmeze în domeniul digitalizării“, a explicat reprezentantul ministerului de resort.

Reprezentanţi ai autorităţilor alături de companii, consultanţi şi instituţii financiare, participă miercuri la cea de-a 8-a ediţie a conferinţei “Smart Transformation Forum” – ediţia 2023.

 

Publicitate
banner we radio