Rezultate Evaluare Naţională în judeţul Covasna: 77% dintre elevi au obţinut medii peste 5

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele Evaluării Naţionale 2025, iar cifrele arată că 77% dintre elevii din judeţul Covasna au obţinut medii peste 5. Rezultatele sunt mai bune decât anul trecut, când 71% dintre elevi aveau medii peste 5.

Din totalul de 1.702 elevi înscrişi anul acesta la examen, s-au prezentat 1.586. Dintre aceştia, 1.221 au obţinut medii peste 5, ceea ce înseamnă aproape 77%. Lista completă a rezultatelor e AICI.

Publicitate

Cea mai mare medie în judeţ este 9,82, obţinută de un elev de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care a luat 9,65 la Limba română şi 10 la Matematică.

La nivel naţional, 126.495 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu cinci. Altfel spus, 83,1% dintre cei care au dat examenul de Evaluare Națională 2025 au luat note de trecere. Procentul elevilor de clasa a VIII-a care au obținut medii egale sau peste cinci este cel mai mare din ultimii 13 ani, subliniază Ministerul Educației. Totodată, 75 de elevi au obținut media 10.

După aflarea rezultatelor, elevii pot decide să depună contestație. În premieră, ei pot cere vizualizarea lucrărilor corectate înainte de a decide daca este nevoie să facă acest lucru.

Ei pot face acest lucru începând de astăzi. După aflarea rezultatelor, în intervalul orar 14.00-18.00, elevii pot cere să-și vadă lucrările și apoi pot depune contestația. Acest lucru se poate face și pe 4 iulie, și pe 5 iulie.

Accesul la lucrările corectate se va face pe 4 și 5 iulie, în centrul de examen sau în școala de proveniență, în funcție de organizare. Elevii minori trebuie să fie însoțiți de un părinte sau reprezentant legal. Nu este permisă fotografierea sau filmarea lucrărilor.

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate miercuri, 10 iulie. Notele obținute la Evaluarea Națională contează în proporție de 100% la admiterea la liceu, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 17 iulie.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate