Ştiri locale

Revelion în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe

O petrecere de Revelion va fi organizată pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe și pentru toți cei care decid să viziteze oraşul în ultima zi a anului.

Organizate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám”, festivitățile de Revelion vor începe la miezul nopții de 31 decembrie cu un foc de artificii în Piața Centrală.

Trupa Trend Music va concerta apoi pe scena în aer liber din fața Teatrului „Tamási Áron”. Din 2015, membrii formației sunt componenţi ai mai multor trupe cunoscute și de succes, iar repertoriul lor include cele mai recente hituri și cover-uri, melodii maghiare, românești și internaţionale.

Conform tradiției, cel de-al doilea foc de artificii va avea loc la ora 1:00, urmat de formația Trend Music, care va încânta publicul până la ora 2.

Focurile de artificii vor fi lansate din zona împrejmuită dintre patinoarul din Piața Centrală și bradul de Crăciun, zonă de care organizatorii vă roagă să nu vă apropiați.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám” urează un An Nou fericit tuturor locuitorilor orașului!

(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio