Ştiri locale

Retrospectiva anului 2016 în Covasna: Între „vizita” DNA la Primăria Sfântu Gheorghe şi „cele şapte minuni turistice”

Autorităţile covăsnene au reuşit în 2016 să dubleze numărul turiştilor, de la 50.000 la 100.000, prin diverse acţiuni de promovare a potenţialului natural şi turistic al zonei. Totodată, a fost finalizat parcul industrial de la Câmpu Frumos. Anul acesta, municipiul Sfântu Gheorghe a aniversat 555 de ani de atestare documentară ca oraş.

*** Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au finalizat lucrările la Parcul industrial de la Câmpu Frumos şi au lansat oferte către potenţialii investitori. Parcul a fost construit pe terenul unui fost IAS, iar valoarea totală a proiectului s-a cifrat la 24,6 milioane de lei, din care trei sferturi au fost obţinuţi prin Programul Operaţional Regional. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 16,5 hectare şi dispune de o clădire administrativă cu o suprafaţă de aproape 1750 de metri pătraţi. Suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată este de 1000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro metru pătrat pe an fără TVA, dar investitorii pot beneficia de anumite facilităţi şi reduceri.

*** Incubatorul de afaceri din Sfântu Gheorghe a aniversat anul acesta 10 ani de existenţă. În decurs de un deceniu, peste 40 de firme au trecut prin acest incubator amenajat într-o centrală termică dezafectată. Incubatorul a fost realizat de Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), care anul acesta a împlinit 20 de ani de existenţă.

*** Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului Covasna a lansat, în luna septembrie, website-ul de promovare turistică www.viziteazacovasna.ro, precum şi o serie de pachete de vacanţă, care includ, printre altele, cazări în castele şi conace şi vizitarea unor ateliere meşteşugăreşti. Tot în luna septembrie, prin votul publicului şi al unor specialişti, au fost desemnate cele \’şapte minuni\’ turistice ale judeţului Covasna – Muntele Puturosu din Balvanyos, conacul Damokos Gyula din Cernat, biserica \’Sfântul Emeric\’ din Ghelinţa, calea ferată forestieră cu ecartament îngust de la Comandău, biserica din Aita Mare, Mestecănişul de la Reci şi Cheile Vârghişului. Cele \’şapte minuni\’ vor fi promovate la târguri de turism interne şi internaţionale, dar şi prin intermediul unor cărţi de colorat şi puzzle-uri destinate copiilor şi adulţilor.

Anul 2017 a fost declarat de către Consiliul Judeţean „Anul turismului” în judeţul Covasna, autorităţile propunându-şi ca anul viitor să intensifice campaniile naţionale şi internaţionale de promovare a obiectivelor turistice din judeţ în scopul creşterii afluxului de turişti.

*** Prinţul Charles al Marii Britanii a revenit în această primăvară la conacul său din Valea Zălanului, cumpărat în anul 2008, unde obişnuieşte să petreacă în fiecare an câteva zile de vacanţă. Anul acesta, prinţul a vizitat Cheile Vârghişului, o rezervaţie extrem de sălbatică şi pitorească, unde există peste 120 de peşteri.

*** Anul cultural 2016 a fost declarat \’Anul imaginii\’ la Sfântu Gheorghe şi a avut în prim-plan filmul, fotografia şi artele vizuale. Deschiderea anului tematic a fost marcată, în luna martie, de expoziţia \’FaceAbout\’, care a reunit portretele protagoniştilor lungmetrajului \’Fiul lui Saul\’, câştigătorul premiului \’Oscar\’ la categoria \’Cel mai bun film străin\’, realizate de tânăra fotografă Hermann Ildi, precum şi de expoziţia de fotografii a artistei americane de origine maghiară Sylviei Plachy, mama cunoscutului actor Adrien Brody, realizate în 1990 în Transilvania. Programul tematic multianual iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe a debutat în 2013 cu \’Anul sunetului şi al cuvântului\’ şi a continuat în 2014 cu \’Anul jocului\’ şi în 2015 cu \’Anul tradiţiilor\’.

*** Artistul maghiar Boganyi Gergely, creatorul unui pian inovator din fibră de carbon, a concertat în luna aprilie la Sfântu Gheorghe, în deschiderea celei de-a 25 ediţii a Zilelor oraşului, care a marcat aniversarea a 555 de ani de la prima atestare documentară ca oraş. Boganyi Gergely a realizat acest pian după zece ani de cercetare şi creaţie, iar costurile s-au ridicat la aproape 600.000 de euro. Pianul a fost construit anul trecut, are o formă futuristă şi e realizat dintr-un compozit de carbon folosit în tehnologia spaţială.

*** Teatrul independent Osonó din Sfântu Gheorghe a câştigat în primăvara acestui an etapa naţională a concursului \’Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni\’, la care s-au înscris peste 300 de proiecte, şi a reprezentat România în finala competiţiei din Germania. Distincţia este decernată anual de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen şi este una dintre cele mai valoroase obţinute de Osonó în cele peste două decenii de existenţă

*** O echipă formată din arheologi, istorici, muzeografi şi graficieni a realizat anul acesta primul atlas digital al siturilor dacice din Estul Transilvaniei, în cadrul proiectului ZBOR, coordonat de Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Atlasul cuprinde o bază de date cu cele mai reprezentative situri fortificate din zonă, hărţi interactive, imagini aeriene şi reconstituiri artistice care pot fi accesate de orice persoană interesată de istorie, cultură şi natură. Proiectul \’ZBOR (Ziduri, Bastion, Oraşe, Ruine). Mai aproape de cetăţile dacice din estul Transilvaniei\’ a fost co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

*** Fostul cinematograf \’Arta\’ din Sfântu Gheorghe, aflat în subordinea Consiliului local, a fost repus funcţiune în luna noiembrie, după aproape 20 de ani în care în municipiu nu au mai rulat filme pe ecran lat. Clădirea a fost reabilitată şi recompartimentată, iar în cadrul acesteia au fost amenajate două săli de cinema cu 60, respectiv 80 de locuri. Investiţia s-a cifrat la peste 7 milioane de lei.

*** Actriţa Paula Rotar, în vârstă de 24 de ani, a câştigat prima ediţie a Festivalului naţional de debut în actorie \’D-BUTAN-T\’, organizat de Teatrul \’Andrei Mureşanu\’ din Sfântu Gheorghe. Festivalul D-BUTAN-T\’, care s-a desfăşurat în perioada 8-13 noiembrie a.c, a fost conceput ca un spaţiu de întâlnire şi confruntare între artiştii aflaţi la început de drum, dorindu-se a fi \’un motor de căutare a artiştilor talentaţi\’, dar şi \’motorul unei strategii culturale împotriva anchilozării\’, câştigătorul fiecărei ediţii urmând să semneze un contract de colaborare cu Teatrul Andrei Mureşanu, valabil pe durata de cel puţin un an.

*** În luna februarie a.c, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care a demarat cercetări într-un dosar ce viza atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului, finanţate prin Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Ancheta a demarat în urma unei sesizări făcute de Curtea de Conturi. Antal Arpad, care s-a declarat în permanenţă nevinovat, a candidat la alegerile locale din luna iunie şi a câştigat cel de-al treilea mandat de primar pe lista UDMR Covasna.

*** Echipa de baschet feminin Sepsi SIC din Sfântu Gheorghe a cucerit anul acesta Cupa României şi titlul de campioană naţională. Dubla victorie a echipei antrenate de Mikes Zoran a fost sărbătorită la sfârşitul lunii martie împreună cu comunitatea locală din Sfântu Gheorghe, în cadrul unui eveniment ce a avut loc în centrul municipiului.

*** Multiplul campion naţional la trial-bike, Orban Barra Gabor din Sfântu Gheorghe, a doborât în luna aprilie recordul mondial la săritura cu bicicleta pe o roată, în cadrul unei demonstraţii organizate cu prilejul Zilelor oraşului. Pe o scenă amplasată în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, în faţa câtorva sute de spectatori, a autorităţilor locale, a unui notar public şi a unui reprezentant al Federaţiei Române de Ciclism, în calitate de martori, Orban Barra Gabor a sărit de 561 de ori pe roata din spate a bicicletei, depăşind recordul deţinut de un italian, care a realizat anul trecut 495 de sărituri. În luna octombrie, Guinness World Records i-a omologat oficial recordul. În urmă cu doi ani, sportivul covăsnean a stabilit două recorduri mondiale omologate de Guinness World Record – la mersul cu bicicleta cu spatele (27,58 de metri) şi la săritura pe o roată (309 sărituri).

*** Secţia de dans a Clubului Sportiv Sport-All din Sfântu Gheorghe a câştigat în luna iunie două medalii de aur la Campionatul Mondial de Dans, desfăşurat la Porec, în Croaţia. Concursul s-a desfăşurat pe mai multe categorii, jazz, balet, dans acrobatic, Urban Dance, MTV Commercial, Dance Folcloric, Latin Dance şi dans contemporan, iar la acesta au participat aproape 55.000 de concurenţi din 50 de ţări. Copiii din Sfântu Gheorghe au câştigat locul I la categoria duo, trio, quartet, vârsta 5-7 ani.

*** Luptătoarea Incze Krista, de la Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, a fost desemnată pentru al patrulea an consecutiv \’Sportiva anului\’ în judeţul Covasna, în cadrul \’Galei sportului covăsnean\’, organizată în luna decembrie de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret. Titlul \’Antrenorul anului\’ i-a revenit antrenorului acesteia, Arpad Matefi. Echipa de baschet feminin Sepsi SIC din Sfântu Gheorghe, câştigătoarea Campionatului Naţional şi Cupei României în sezonul trecut, şi-a adjudecat primul loc la categoria echipe.

*** Colecţia Muzeului Cinegetic din Sfântu Gheorghe, inaugurat în 2013, s-a îmbogăţit în acest an cu un crocodil de Nil în lungime de peste patru metri, capturat în Nordul Mozambicului. Crocodilul a fost împuşcat în 2012 de către un vânător ucrainean şi donat muzeului din Sfântu Gheorghe de către Sarkany Arpad, patronul unei firme profilate pe turism cinegetic.

*** Un muzeu al telecomunicaţiilor, unde pot fi văzute diverse echipamente de comunicaţii civile şi militare folosite de-a lungul timpului, a fost deschis anul acesta la Liceului Tehnologic \’Puskás Tivadar\’ din Sfântu Gheorghe. Muzeul, amenajat pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi, reuneşte peste o mie de exponate reprezentative pentru istoria telecomunicaţiilor, colecţionate timp de peste 30 de ani inginerul Csaky Erno, care le-a donat Fundaţiei Culturale Tehnico-Ştiinţifice \’Puskás  Tivadar\’ din Sfântu Gheorghe. Peste 80 % dintre echipamentele expuse sunt în stare de funcţionare, iar cea mai veche piesă este un aparat Morse ce datează din anul 1915.

*** Asociaţia Cultural-Ştiinţifică \’Carpaţii Răsăriteni\’ a demarat în acest an un proiect de cercetare şi revigorare a jocului de ţurcă. Proiectul vine în continuarea altuia, demarat în urmă cu aproape patru ani, ce a avut ca scop cercetarea şi revigorarea jocului de oină în zona Întorsurii Buzăului. În cadrul acestuia, au fost adunate fotografii, mărturii audio şi video de la bătrâni care jucau oina în tinereţe ori care ştiau poveşti legate de acest sport tradiţional. De asemenea, s-au format câteva echipe de jucători care practică acest sport şi participă la diverse competiţii.

*** Vânătorii de Munte din cadrul Batalionului 22 \’Cireşoaia\’ din Sfântu Gheorghe au arborat pe 1 noiembrie a.c, pentru al 20-lea an consecutiv, tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf din ţară – vârful Moldoveanu (2544 m) din masivul Făgăraş. Această ascensiune a devenit o tradiţie pentru militarii batalionului, care începând din 1996 au escaladat în fiecare an acest vârf, pe diferite trasee, pentru \’a aduce un omagiu gloriei vânătorilor de munte\’.

*** O fetiţă în vârstă de numai patru ani, Bajcsi Bíborka, a obţinut premiul \’Cel mai tânăr voluntar\’ din judeţul Covasna, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a \’Balului voluntariatului\’, organizat în luna decembrie la Sfântu Gheorghe. Fetiţa a luat parte la numeroase evenimente de voluntariat împreună cu membrii Asociaţiei Tineretul Maltez din Sfântu Gheorghe.

*** Primăria Sfântu Gheorghe a început anul acesta să supraimpoziteze clădirile neglijate, care au un impact negativ asupra aspectului urbanistic al municipiului, cu prioritate pe cele aparţinând unor instituţii publice sau persoane juridice. În prima fază au fost supraimpozitate cu 300%, respectiv 400% a două clădiri din centrul municipiului, una aparţinând Companiei Naţionale Poşta Română şi una societăţii Electrica. În vizor se află şi clădirile din zona industrială a oraşului care au fost abandonate după privatizare, iar autorităţile locale vor să se folosească de această pârghie legală pentru a determina proprietarii să le reabiliteze.

*** Cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe vor plăti, începând de la 1 ianuarie 2017, un impozit diferenţiat pe zone, în funcţie de calitatea infrastructurii şi confortul zonei în care locuiesc. Hotărârea, aprobată de Consiliul local municipal în luna decembrie, prevede delimitarea a patru \’zone fiscale\’, numerotate de la A la D în funcţie de calitatea infrastructurii şi utilităţile de care dispun, iar fiecare stradă a fost inclusă în una dintre aceste zone.

Impozitul va fi calculat pe baza anumitor criterii, cum ar fi distanţa faţă de centru şi faţă de zona industrială, reţele edilitare, canalizare menajeră şi pluvială, iluminat public, starea străzilor şi trotuarelor, siguranţă publică, etc. Ideea a pornit de la faptul că municipiul Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii 5-6 ani de investiţii masive în infrastructură, prin urmare nu mai există diferenţe semnificative între zonele din oraş în ce priveşte starea drumurilor, iluminatul sau alimentarea cu apă şi canalizare, în schimb există anumite diferenţe de la o stradă la alta în ce priveşte calitatea infrastructurii.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio