Info Trafic, Ştiri locale

Restricţii de circulaţie cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe anunţă restricţii de circulaţie cu ocazia evenimentelor care vor avea loc în perioada 23 aprilie – 1 mai, şi care vor culmina cu weekendul de festival care anul acesta se va întinde pe durata a 5 zile, de miercuri până duminică.

Astfel, circulaţia autovehiculelor va fi închisă începând cu ziua de marţi, 26 aprilie ora 19:00 şi până luni, 2 mai, ora 09:00, în următoarele locaţii:

Publicitate
  • str. 1 Decembrie 1918 de la intersecţia cu str. Nicolae Bălcescu până la fostul hotel Bodoc;
  • strada Kossuth Lajos de la fostul hotel Bodoc până la strada Martinovics;
  • strada Libertăţii de la semafor până la capătul străzii Gróf Mikó Imre;
  • strada Váradi József de la strada Kossuth Lajos până la strada Gábor Áron;
  • strada Jozef Bem în dreptul magazinului Şugaş;
  • strada Gödri Ferenc de la strada Balázs Márton până la strada Gróf Mikó Imre;
  • Piaţa Sfântul Gheorghe.

De asemenea, în aceeaşi perioadă vor fi închise parcările publice cu plată amenajate în zonele respective.

Ca în fiecare an, facem un apel atât la conducătorii auto, cât şi la pietoni, să respecte indicaţiile forţelor de ordine care vor fi prezente în zonele de desfăşurare a evenimentelor.

Publicitate
banner we radio