Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer
Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer. Casa Regală nu a precizat ce fel de cancer ci doar că acesta nu este la prostată, dar a fost descoperit în timpul internării recente pentru o afecțiune benignă la prostată. Deși își va întrerupe pentru moment evenimentele publice, Regele își va păstra rolul constituțional de șef al statului.
Palatul Buckingham a spus că boala a fost descoperită în timpul investigaților făcute pentru o afecțiune a prostatei, pentru care a fost internat. Momentan, nu a fost dezvăluit tipul de cancer, însă suveranul a început de azi tratamentul, se arată în comunicat Casei Regale.
Se menționează și faptul că doctorii l-au sfătuit pe rege să amâne sarcinile publice pe perioada tratamentului. BBC comentează că este de așteptat ca membrii familiei sale să intervină în acest context și să îl ajute cu preluarea atribuțiilor. Totuși, celelalte activități, precum semnarea documentelor oficiale, se vor desfășura ca până acum. De asemenea, Charles va continua să își îndeplinească o parte a îndatoririlor regale.
Palatul Buckingham subliniază că regele a ales să facă public diagnosticul pentru a-i ajuta pe cei care suferă de aceeași boală. Regele Charles are 75 de ani și a urcat pe tron anul trecut, după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.
Regele și-a informat personal membrii de familie apropiați despre diagnostic, iar Harry, fiul cel mic al lui Charles, va veni din California în Marea Britanie în zilele următoare, potrivit informațiilor obținute de BBC. Potrivit publicației britanice, Ducele de Sussex va călători singur. Ultima sa apariție la un eveniment al familiei regale a avut loc în mai 2023, chiar la încoronarea Regelui Charles.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a scris pe X că nu se îndoiește că suveranul se va însănătoși și își va relua pe deplin toate activitățile, repede. Președintele american Joe Biden și-a arătat îngrijorarea și a spus că va vorbi curând cu Regele, iar Donald Trump, fostul președinte, l-a descris ca fiind “un om minunat”.
Premierul Canadei, Justin Trudeau, a scris și el pe conturile sale de socializare că întreaga țară se gândește la suveran și îi trimite cele mai bune urări. Canada este țară membră a Commonwealth-ului, astfel că Regele Regatului Unit este recunoscut ca șef de stat.