Reducerea risipei alimentare – provocarea lunii decembrie în programul effAct
Reducerea risipei alimentare este tema aleasă pentru luna decembrie în cadrul programului effAct, derulat de Biroul pentru Tineret din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe. Locuitorii municipiului sunt încurajați să utilizeze alimentele într-un mod cât mai eficient, având în vedere că perioada sărbătorilor de iarnă este, de obicei, momentul în care umplem coșurile de cumpărături cu mult mai mult decât este necesar, iar mâncarea neconsumată ajunge la gunoi.
„Poate cea mai importantă resursă a noastră este mâncarea. Ea este transformată în energie de către organism, este combustibilul nostru. De aceea, e important să acordăm importanță modului în care gestionăm această resursă. În decembrie, să ne asigurăm că folosim alimentele în mod eficient și fără risipă, să reducem impactul negativ al consumului nostru asupra mediului. Alegerea alimentelor produse la nivel local și cumpărarea lor fără ambalaje sunt factori de care trebuie să ținem cont atunci când ne gândim la alimentația noastră. În plus, dacă ne concentrăm asupra mâncării în timp ce mâncăm și acordăm atenție texturii, culorii, mirosului și gustului alimentelor pe care le consumăm, s-ar putea să le apreciem mai mult. În acest fel, provocăm mai puține daune inutile naturii, de unde ne luăm combustibilul nostru”, transmite echipa effAct.
Programul effAct a fost lansat în urmă cu doi ani și se concentrează în fiecare lună în jurul unei noi provocări, oferind vizibilitate temelor care susţin un stil de viaţă mai sănătos și mai conştient faţă de mediul înconjurător.
Luna noiembrie a fost dedicată garderobei, încurajând locuitorii municipiului ca în sezonul rece să opteze pentru haine durabile, care nu necesită multe spălări, și care nu se demodează cu ușurință în timp.
(Ioana Ardeleanu)