Ştiri locale

Record: Peste 300 de câini înscrişi la Covasna Dog Show de la Bodoc

Peste 300 de câini din cele mai frumoase rase s-au înscris la cea de a 5-a ediție Covasna Dog Show, organizată de Asociația Chinologică Română – filiala Covasna, în localitatea Bodoc. Numărul concurenților din acest an îl depăşeşte şi pe cel de la ediţia precedentă, din 2019, când a fost înregistrat un număr record de participanţi – 312 câini, şi dublu față de ediţiile anterioare.

În cele două zile ale competiției, în weekendul 28-29 august, concurenți din țară și din străinătate se vor lupta să obțină cel puțin un titlu, iar ediţia din acest an vine cu noutăți pentru iubitorii de câini, care vor putea participa la trei expoziții, respectiv una națională și două internaționale.

Publicitate

„Sunt peste 300 de câini înscrişi, 340 avem la expoziţiile de sâmbătă şi încă 300 la cea de duminică. Este mai mult decât am sperat, ne gândeam că vor fi pe la 200-250, dar s-au înscris destul de mulţi. Am oprit din timp înscrierile, ca să avem timp să prelucrăm catalogul şi tot ce trebuie, dar probabil că s-ar mai fi înscris dacă mai ţineam câteva zile. Am primit foarte multe telefoane, ar fi vrut să mai vină persoane”, ne-a spus vicepreședintele Asociației Chinologice Covasna și președintele Asociației Smart Dogs Club Romania, Bogdan Chirovan.

Potrivit acestuia, la această ediţie s-au înscris participanţi atât din România, dar şi din ţări precum Ucraina, Polonia, Rusia sau Ungaria.

Cei 5 arbitri (Denk Csaba, Lokodi C. Zsolt, Korozs Andras, Kelemen Attila şi Penkova Antoaneta) vor avea de desemnat câştigătorii celor zece grupe canine ale Federaţiei Chinologice Internaţionale, iar la final va fi ales marele câștigător.

În acest an, Covasna Dog Show va avea loc pe terenul de sport din localitatea Bodoc. În prima zi a competiției, în data de 28 august vor fi organizate două expoziții, respectiv Expoziția națională „CAC” și Expoziția internațională „CACIB”, iar ultima zi va fi dedicată exclusiv Expoziției internaționale „CACIB”.

„În principiu, competiţia ar trebui să înceapă pe la ora 09:00, fiind atât de mulţi câini, ca să nu ne întindem foarte tare mai ales că sâmbătă sunt două competiţii, şi una naţională şi una internaţională, să nu ne prindă întunericul. Probabil că în jurul orei 09:00-09:30, cel mai târziu, va începe arbitrajul”, ne-a mai spus Bogdan Chirovan.

Ediţia de anul trecut a fost anulată cu doar 3 săptămâni rămase până la competiție, din cauza pandemiei Covid-19 și a riscului de răspândire a infecțiilor.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio