
Record de înscrieri la a cincea ediţie D-Butan-T, dedicată debutului în actorie
Înscrierile pentru a cincea ediţie a Festivalului naţional „D-butan-T”, care va avea loc în perioada 19-25 octombrie, s-au încheiat, iar conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe anunţă record în ceea ce priveşte numărul spectacolelor înscrise, respectiv 26, dintre care juriul de selecţie va alege 8 într-o primă etapă.
În acest an, Festivalul-concurs va fi dedicat, asemenea primei ediții, debutului în actorie, iar juriul va fi format doar din directori de teatre, însă vor fi invitați și regizori importanți, astfel încât toți actorii aflați în competiție să fie remarcați de potențiali angajatori.
„S-au încheiat înscrierile pentru D-Butan-T, am avut record de înscrieri: 26 de spectacole şi 64 de tineri nominalizaţi. Selecţia oficială o vom anunţa în data de 10 august, pentru că este enorm de mult de văzut, nici noi nu credeam că o să avem ore de spectacole de urmărit”, ne-a spus managerul TAM, Anna Maria Popa.
La un pas de a fi amânat după ce nu a fost selectat pentru acordarea de sprijin financiar din partea AFCN, Festivalul va fi organizat, în premieră, printr-o co-producţie cu Teatrul de Stat Constanța.
Astfel, workshop-urile şi spectacolele se vor ţine în Constanţa, fiind proiectate prin sistem de live streaming şi în sala Teatrului „Andrei Mureşanu” unde publicul va avea acces gratuit, iar finala va avea loc la Sfântu Gheorghe.
„La Constanţa se va selecta o listă de 5 finalişti, de data asta vorbim despre actori, iar cei 5 împreună cu juriul şi echipa de organizare vor veni vineri (23 octombrie -n.r.) la Sfântu Gheorghe. Finala va avea loc aici, cu spectacole individuale ale finaliştilor, care se vor ţine sâmbătă şi duminică. Anul acesta, practic, festivalul ţine de duminică până în ziua de luni a săptămânii următoare, fiind în două locaţii distincte, şi fiind pentru prima dată când două teatre îşi unesc forţele pentru a realiza festivalul în co-producţie”, a mai spus Anna Maria Popa.
Marele premiu va fi anunțat în data de 25 octombrie, fiind premiaţi, de această dată, doi tineri actori care se vor alătura echipelor celor două teatre organizatoare, respectiv un actor la TAM și un actor la TSC.
Prima ediţie a Festivalului D-butan-T, dedicată debutului în actorie, a fost organizată în 2016, fiind câştigată de actriţa Paula Rotar, în vârstă de 24 de ani.
A doua ediţie, dedicată debutului în regie, a fost câştigată în 2017 de regizorul Nagy Botond, în vârstă de 24 de ani, absolvent al Liceului de Arte „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe şi al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş.
Marele premiu al ediţiei din 2018 a fost câştigat de scenografa Gabriella Spiridon pentru scenografia spectacolului „Poveşti din bucătărie”, în regia lui Cristian Ban, jucat de actorii Teatrului municipal Baia Mare, iar coregrafa Simona Dabija a fost desemnată câştigătoarea ediţiei de anul trecut, dedicată debutului în coregrafie.
(Ioana Ardeleanu)
