Ştiri locale

Recomandări ale polițiștilor pentru o vacanță liniștită

Pentru prevenirea furturilor din camera de hotel:

• La plecarea din cameră, asigurați ușa de acces în cameră, inclusiv ușa de la balcon și ferestrele;

Publicitate

• Nu lăsați la vedere, pe balcon, bunuri care pot fi tentații pentru hoți;

• Depozitați banii și bunurile de valoare, în seiful hotelului;

• Luați cu dumeavoastră numai sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăți curente și nu afișați sume mari de bani în public;

• Manifestați prudență în relațiile cu persoanele nou cunoscute, nu vă lăudați sau nu vă expuneți bunurile de valoare. Printre amabili și binevoitori puteți întâlni și persoane rău intenționate.

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme:

• Nu lăsați în mașină bagaje sau genți chiar dacă nu conțin bunuri de valoare. Acestea pot atrage atenția hoților care nu știu ce se află în interior;

• Nu lăsați în autoturism GPS-ul, interfața radio a cd-player-ului auto, telefoane mobile, laptop-uri, camere video sau foto, documente, cărți de credit sau bani, chiar și atunci când părăsiți autovehiculul pentru scurt timp.

Pentru a preveni furturile din locuințe:

• În cazul absențelor îndelungate de acasă, comunicați acest fapt numai persoanelor în care aveți mare încredere;

• Dacă locuiți la casă sau la un apartament situat la parter, este necesar să vă protejați ferestrele cu grilaje metalice ale căror capete de prindere să fie încastrate în zid;

• Evitați discuțiile despre bunurile de valoare pe care le aveți în casă;

• Nu lăsați bilete în ușă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conținut să informați vecinii că ați plecat în concediu;

• Evitați găzduirea persoanelor despre care nu aveți date concrete și verificate;

• În situația în care cheile de la ușa de acces v-au fost sustrase împreună cu documentele de identitate, luați de urgență măsuri pentru schimbarea sistemelor de asigurare.

• Dacă ați fost victima unei infracțiuni sau aveți cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, sesizați imediat Poliția prin numărul unic de urgență 112!

Compartimentul Relaţii Publice

Agent principal de poliție Nicoleta Marin

Publicitate
Publicitate
banner we radio