Ştiri locale

Razie a poliţiştilor covăsneni la Vâlcele

O nouă acțiune tip razie a fost organizată și desfășurată de polițiștii covăsneni în comuna Vâlcele, vineri dimineață, obiectivul fiind, și de această dată, creșterea gradului de siguranță.

În cadrul acțiunii au fost legitimate și verificate 37 de persoane, au fost instituite filtre rutiere în cadrul cărora au fost controlate 11 autovehicule, dar au fost efectuate și verificări pe linia sistemelor de pază și pe linie silvică.

Publicitate

În urma activităților desfășurate au fost constatate și sancționate 24 de abateri contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproape 17.000 lei.

În cadrul acestei acțiuni au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost identificate și recuperate bunuri ce fac obiectul unui dosar penal privind infracțiunea de furt din locuință, faptă săvârșită la finele lunii septembrie a.c. Au fost depistați, totodată, trei minori bănuiți de comiterea acestei fapte.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru siguranța cetățenilor și depistarea și tragerea la răspundere a celor care săvârșesc fapte care încalcă legea.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio