Ştiri locale

Rata şomajului în judeţul Covasna, uşoară creştere în luna noiembrie

Numărul total al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Covasna la data de 30 noiembrie 2017 a fost de   3659   persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care   1571 sunt femei.

În perioada 1-30 noiembrie au intrat în evidenţa AJOFM Covasna un număr de 407(181 femei) persoane  şi au iesit din evidenţa AJOFM Covasna 395 (212 femei) persoane.

Publicitate

În luna noiembrie 2017, prin acordarea serviciilor de măsuri active de ocupare, prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu completările şi modificările ulterioare, au fost încadrate în muncă un număr de 208 persoane.

Serviciile de care au beneficiat persoanele încadrate în muncă sunt: medierea muncii, informarea şi consilierea profesională, formarea profesională, subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele peste 45 de ani, unici întreţinători ai familiilor monoparentale, persoane care mai au 5 ani până la pensie, absolvenţi.

Valoarea ratei şomajului înregistrată la nivelul judeţului Covasna la finele lunii septembrie  a.c. 4,24%, este într-o uşoară CREŞTERE faţă de cea înregistrată la finele lunii octombrie 2017 şi anume cu 0,01 puncte procentuale.

Din totalul persoanelor aflate în evidenţa agenţiei (3659 persoane), 636 persoane (333 femei) beneficiază de indemnizaţie de şomaj (cf. Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare), 3023 (1238 femei) sunt şomeri neindemnizaţi, marea majoritate a acestora fiind beneficiari ai Legii 416/2001.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1216 persoane (520 femei), din care în plată 152 (98 femei), urmat de zonele Baraolt cu 1075 persoane (423 femei), din care în plată 98 (47 femei), Târgu Secuiesc cu 666 persoane (328 femei), din care în plată 219 (105 femei),  Covasna cu 441 persoane (197 femei), din care în plată 103 (47 femei),  Întorsura Buzăului cu  261 persoane (103 femei), din care în plată 64 (36 femei).

Femeile reprezintă 42,93 % din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

Kelemen Tibor            

Director executiv AJOFM Covasna

 

Publicitate
Publicitate
banner we radio