Ştiri locale

Rata şomajului în judeţul Covasna, în creştere faţă de luna precedentă

Rata şomajului în rândul bărbaţilor din judeţul Covasna este mai mare decât în cazul femeilor, relevă o statistică a Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM).

Potrivit acesteia, la finele lunii trecute, rata şomajului în judeţul Covasna se situa la 3,93%, în creştere de la 3,88% cât a fost în luna precedentă, iar din totalul celor 3.059 de şomeri înregistraţi oficial, 1.431 erau femei.

Publicitate

Statistica relevă, totodată, că în rândul tinerilor sub 25 de ani se regăsesc cei mai mulţi şomeri (26%), dar şi în categoria persoanelor cu vârste cuprinse între 40-49 de ani (20%).

„Din totalul de 3.059 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Covasna, 436 (din care 263 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.623 (din care 1.168 femei) erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 2.237 şomeri provin din mediul rural şi 822 sunt din mediul urban. Femeile reprezintă 46,78% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Şomerii cu studii primare şi fără studii deţin ponderea cea mai mare în evidenţele AJOFM Covasna (50,67%), urmaţi de cei cu studii gimnaziale (23,01%) şi de absolvenţii cu studii liceale şi postliceale (16,61%). Şomerii cu studii profesionale reprezintă 7,98% din total, iar cei cu studii superioare, 1,73%.

Cei mai mulţi şomeri sunt din zona Sfântu Gheorghe (977 persoane), urmată de Baraolt (886 persoane) şi Târgu Secuiesc (639 persoane), iar cele mai puţine din zona Întorsurii Buzăului (186 persoane).

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio