Rata șomajului, în creştere uşoară în luna septembrie în judeţul Covasna

Rata șomajului în județul Covasna a crescut ușor în luna septembrie, ajungând la 6,34%, față de 6,15% în luna anterioară, potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

La finalul lunii septembrie erau înregistrați 5.025 de șomeri, dintre care 2.237 femei. Cei mai mulți provin din mediul rural (3.275 de persoane), iar 1.750 sunt din mediul urban. Categoria de vârstă cea mai afectată rămâne cea sub 25 de ani, unde se regăsesc 1.611 șomeri, adică aproape o treime din total.

În funcție de nivelul de pregătire, aproape jumătate dintre șomerii înregistrați (44,58%) au doar studii primare sau nu au finalizat studiile, iar 24,44% au absolvit liceul sau postliceala. Cei mai puțini sunt cei cu studii superioare – 3,88%.

După nivelul de ocupabilitate, 901 persoane sunt greu ocupabile, 1.534 foarte greu ocupabile, iar 2.503 sunt considerate mediu ocupabile.

Cei mai mulți șomeri sunt în zona Sfântu Gheorghe – 2.012 persoane, urmată de Baraolt (1.287), Târgu Secuiesc (857), Covasna (592) și Întorsura Buzăului (277).

Pe de altă parte, în luna septembrie, prin intermediul AJOFM Covasna au fost angajate 150 de persoane, dintre care 75 femei. Cei mai mulți dintre noii angajați au vârste sub 30 de ani (87 de persoane) sau între 35 și 45 de ani (13 persoane).

Din punct de vedere al pregătirii, 67 dintre persoanele încadrate au studii liceale sau postliceale, 56 au studii gimnaziale sau profesionale, iar 18 au studii superioare.

În prezent, AJOFM Covasna are în evidență 3.949 de persoane care beneficiază de asistență pentru integrarea pe piața muncii, prin consiliere, formare profesională sau sprijin în căutarea unui loc de muncă.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate