Ştiri locale

Ráduly István depune joi jurământul pentru funcția de prefect al județului Covasna

Noul prefect al județului Covasna, Ráduly István, va depune jurământul de învestire în funcție în cursul zilei de joi, după aproape o lună de când Guvernul României a aprobat eliberarea din funcție a lui Iulian Todor. 

Fostul primar al localității Ozun a fost propus în luna februarie, de către UDMR Covasna, în urma votului majoritar obținut în cadrul Consiliului Permanent al formațiunii.

Publicitate

Contactat telefonic, acesta ne-a declarat că, potrivit legii, odată învestit în funcția de prefect, atribuțiile primarului vor fi preluate de actualul viceprimar, Szabó Anna Mária. Edilul a mai precizat și că are încredere în echipa pe care a format-o în ultimii 17 ani la Primărie, care este una „foarte bine pregătită”, și capabilă să continue proiectele începute în comună.

„Până nu este depus jurământul nu intră în vigoare acea Hotărâre a Guvernului prin care am fost numit în funcția de prefect al județului Covasna. Am fost contactat de la Ministerul de Interne, și se pare că jurământul va fi mâine de la ora 10:00, însă cel mai sigur vom afla ori în seara asta, ori mâine dimineață când se va stabili cu exactitate ora. La Primărie, conform prevederilor Codului Administrativ, va prelua atribuțiile doamna viceprimar, iar treaba merge înainte, totul este pornit, am o echipă de profesioniști, am încredere în oamenii pe care îi las la Primărie, sunt sigur că lucrurile vor continua cu același profesionalism ca până acum”, ne-a precizat Ráduly István.

În vârstă de 52 de ani, Ráduly István este licențiat în drept, doctor în geografie și specialist în dezvoltare rurală și turism.

Conform CV-ului său, între anii 1997 – 2004 a fost profesor de geografie la Şcoala Generală „Gödri Ferenc” din Sfântu Gheorghe, iar începând din 2004 este lector universitar în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Ştiinţe Economice și Gestiunea Afacerilor. În iunie 2004, acesta a fost ales pentru prima dată primar al comunei Ozun, de atunci câştigând alte 4 mandate de primar.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio