Ráduly Botond (Manó), cântărețul covăsnean care în 2017 a participat la Vocea României, unde a ajuns până în semifinale în echipa lui Adrian Despot, s-a mutat la Cluj-Napoca, alături de chitaristul trupei „Mano&Friends”, Petri Gergő.
Artistul a făcut anunțul într-o postare pe Facebook, în care scrie că decizia a luat-o în momentul în care a realizat că are nevoie de o schimbare.
„La un moment dat am observat că ceva nu-i ok. Ceva nu-i ok cu mine. Deși n-aveam nici un motiv să nu fiu bine. Familia mea iubitoare era lângă mine, am parte de pace și liniște. Totuși ceva îmi lipsea. A trebuit să realizez că pentru inspirație am nevoie de o schimbare, așadar săptămâna trecută m-am mutat în Cluj-Napoca, un oraș în care de o vreme vroiam să trăiesc”, a transmis Manó.
Cântărețul a mai scris că le este recunoscător oamenilor care au fost alături de el, și că experiențele trăite în orașul natal l-au ajutat să devină omul care este acum: „Despre Sfântu Gheorghe n-am să vă scriu nimic, pentru că sunt prea multe de scris. Cei care trăiesc acolo știu despre ce vorbesc iar celor care nu știu, vă recomand să faceți o vizită pe acolo. Per total sunt recunoscător acestui oraș și oamenilor de acolo pentru că datorită anilor petrecuți și experiențelor (bune și rele) de acolo am devenit omul care sunt acum”.
Mutarea nu este definitivă
Contactat telefonic, Manó ne-a spus că mutarea la Cluj nu este una definitivă, însă avea nevoie de această schimbare pe care își dorea de mulți ani să o facă.
„Sfântu Gheorghe e un oraș destul de liniștit, ceea ce e un lucru bun, dar când ai nevoie de impulsuri și inspirație atunci ai nevoie de un oraș mai mare, unde se întâmplă mai multe lucruri. Trupa „Mano&Friends” rămâne, Gergő a venit cu mine, ne-am mutat împreună și continuăm proiectele. Mereu mi-am dorit să mă mut aici pentru că Clujul este un oraș foarte drag mie, oamenii sunt foarte calzi, am și câțiva prieteni aici care m-ar putea ajuta cu albumul. Sfântu Gheorghe va fi mereu orașul meu de suflet, dar acum am nevoie de ceva nou. Cât timp ține anul școlar vin în Sfântu Gheorghe săptămânal, pentru că predau ore de canto la Școala Populară de Arte și Meserii”, ne-a explicat cântărețul.
În vârstă de 29 de ani, Manó a participat în 2011 la X Factor România, unde a reușit să ajungă până la Bootcamp. Atunci, proba de dans la care nu s-a priceput l-a făcut să renunțe, însă un an mai târziu a revenit pe scena concursului și a ajuns până la cea de-a III-a etapă a live show-ului.
Anul trecut, de Zilele Sfântu Gheorghe cântărețul a lansat primul său videoclip – „The Sound of Freedom”, piesă la care începuse să lucreze în urmă cu câțiva ani, după moartea bunicului său.
(Ioana Ardeleanu)



