Info Trafic, Ştiri locale

Radare în cascadă pe DN12 în judeţul Covasna: Peste 50 de şoferi amendaţi pentru viteză excesivă

Polițiștii covăsneni acționează pe drumurile din județ pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Astfel, polițiștii au acționat pe drumurile publice din județul Covasna pentru dirijarea și fluitizarea traficului rutier precum și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice, reducând riscul la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Publicitate

La data de 19.02.2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Covasna  și Serviciului Rutier Harghita, au executat o acțiune care a vizat combaterea nerespectării regimului legal de viteză în sistem cascadă, pe DN12 – localitățile Coșeni, Chilieni, Sfântu Gheorghe, Olteni, Malnaș, Micfalău și Bixad.

În urma acțiunii au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.660 lei, dintre care 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În perioada 18-20 februarie a.c., polițiștii au acționat pe raza întregului județ pentru reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul depășirilor neregulamentare sau ca urmare a folosirii telefonului mobil pe timpul conducerii autovehiculelor, combaterea nerespectării regimului legal de viteză și identificarea şi tragerea la răspundere a participanților la traficul rutier care încalcă prevederile legislaţiei rutiere.

În perioada de referință au fost aplicate 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice, dintre care 145 pentru  nerespectarea regimului legal de viteză și 61 pentru pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Totodată, în urma abaterilor constatate, au fost reținute 29 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

Polițiștii vor continua să acționeze pe drumurile din județul Covasna pentru prevenirea evenimentelor negative în trafic.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio