Ştiri

Rabla pentru electrocasnice: Programul a fost epuizat în 12 ore de la lansare

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, sâmbătă, că în aproape 12 ore de la lansarea Programului Rabla 2019 pentru electrocansnice a fost deja epuizat bugetul de 40 de milioane de lei, fiind acordate peste 120.000 de vouchere.

„Programul Rabla pentru electrocasnice este un succes. (…) În aproximativ 12 ore, am reuşit să închidem această primă parte a proiectului, în sensul că peste 120.000 de vouchere au fost consumate, echivalentul a 40 de milioane. Începând de aseară, timp de 15 zile, românii care s-au înscris în program trebuie să meargă la retailer să-şi aleagă produsele şi să folosească voucherul astfel încât să poată să beneficieze de eco-bonusurile acordate, între 200 şi 400 de lei”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, acest program va putea fi relansat.

„Când vom încheia cele 15 zile şi când rămâne o sumă de reportat, vom redeschide sesiunea şi, în funcţie un nou buget la rectificare, al Administraţiei Fondului de Mediu, ne gândim să relansăm ediţia printr-o suplimentare de fonduri. Dorinţa noastră este să lansăm şi pentru instituţii publice acest program următorul pas să fie, pe urmă, persoanele juridice”, a mai spus Gavrilescu.

Programului Rabla pentru electrocasnice 2019 a fost lansat joi, pentru care a fost alocată suma de 40 de milioane de lei. Faţă de anul trecut, noutatea programului constă în faptul că românii au putut primi vouchere de 500 de lei pentru televizoare.

banner we radio