Ştiri locale

PulzArt8 în spațiile publice: spații existente readuse la viață, povești reinventate

Cea de-a 8-a ediție a pulzArt va da un nou impuls orașului Sfântu Gheorghe încă dinaintea începerii festivalului, prin diverse evenimente comunitare și instalații interactive care vor avea loc în spațiul public între 7 și 16 octombrie. #SEPSI are acum un design festiv, iar celor care se vor plimba prin Piața Centrală le va rezerva o surpriză specială. În seara zilei de vineri, 7 octombrie, WhatchThis.Works va picta asfaltul de la intrarea în Parcul Elisabeta dinspre strada Gróf Mikó Imre pentru a celebra festivalul care se apropie, în timp ce pe 9 octombrie, caravana proiectului „Patrula de timp” al lui Sugár János va sosi la Sfântu Gheorghe și va colecta poveşti şi întâmplări de la trecători în diferite locuri, timp de cinci zile. În timpul pulzArt, KreaCo Studio va transforma Piața Centrală într-un loc de joacă virtual în fiecare seară, iar în zilele de 14 și 15 octombrie, Péter Árpád, membru al Duo Folks, va picta un motiv inspirat din arta populară pe unul dintre pereții exteriori ai grădiniței Csipike.

WatchThis.Works: #SEPSI prinde viață și pictură pe asfalt în Piața Centrală

Publicitate

#SEPSI, reinventat de Zöld Levente, grafician și artist vizual de la WatchThis.Works, este mai mult decât o simplă grafică: cu ajutorul aplicației Artivive, designul părăsește cadrul fizic al instalației și prinde viață în spațiul virtual, cu animații și efecte sonore, după opera artistului digital Gáspárik Márton Pál @Vizupal. Oricine poate încerca experiența la fața locului descărcând aplicația Artivive pe telefon și scanând ultimul element al literelor gigantice.

În seara zilei de vineri, 7 octombrie, colaboratorii WatchThis.Works, Németh Kincső și Szabó András, artiști inspirați de arta stradală și care combină mai multe discipline creative într-un singur pachet de servicii, vor începe să picteze un desen pe asfalt de mari dimensiuni la intrarea în Parcul Elisabeta dinspre strada Gróf Mikó Imre, care va înfățișa aceleași motive ca designul #SEPSI. Literele cuvântului REINVENT sunt construite într-o formă de copac cu o grafică tridimensională, care are particularitatea de a fi vizibilă în întregime doar din anumite unghiuri.

Sugár János: „Patrula de timp” în cartierele orașului

Lucrările neobișnuite ale lui Sugár János în comunități și spații publice se adresează unor oameni ale căror gânduri sunt rareori auzite. În primăvara anului 2003, a provocat trecătorii din Budapesta să dicteze ceva pe de rost timp de zece minute fără întrerupere, în schimbul unei sume de bani. Înainte de cea de-a 8-a ediție PulzArt, pe 9 octombrie, proiectul „Patrula de timp” va ajunge la Sfântu Gheorghe, unde timp de cinci zile, de duminică până joi, între orele 16:00 și 19:00, va colecta poveşti şi întâmplări în diferite locații: parcarea Sepsi Value Centre, parcarea blocului de zece etaje din cartierul Ciucului, Piața Agroalimentară, lângă Monumentul Ostașului Român din cartierul Gării și Piața Centrală.

Condițiile sunt similare apelului inițial, iar transcrierile înregistrate ale poveștilor vor putea fi achiziționate sub formă de ziar începând cu 14 octombrie la Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA și la locurile de desfășurare a festivalului. Lansarea cărții, publicată în 2021, și a ziarului va avea loc la MAGMA sâmbătă, 15 octombrie, la ora 16:00, unde Sugár János îl va avea ca interlocutor pe Bezsenyi Tamás. Mai multe detalii: https://magma.ro/hu/art-event/idojaror.

KreaCo Studio: spectacol de lumini interactive și ghirlande de steaguri reinventate

KreaCo Studio pulsArtizează seara spațiile publice cu instalații experimentale interactive și video mapping 3D spectaculos, care transformă Piața Centrală într-un loc de joacă virtual. Elementele grafice proiectate se unduiesc ca răspuns la mișcările umane. Spectacolul interactiv de lumini este însoțit de efecte sonore speciale, iar instalația comunitară inovatoare poate fi testată în timpul festivalului, între orele 19:00 și 21:00.

Conștientizarea mediului și reciclarea nu sunt doar o caracteristică a atelierelor de la pulzArt, ci și un mijloc de a găsi soluții practice. Astfel, unul dintre elementele decorative care marchează și împodobesc locurile de desfășurare a festivalului, ghirlandele, nu este realizat anul acesta din materiale noi, ci din plastic reciclat: bannere vechi, care zăceau în depozite, promovând evenimente din Sfântu Gheorghe, au primit o nouă formă și un rol reînnoit în atelierele KreaCo Studio.

Péter Árpád (Folks): copacul care se întinde până la cer pe peretele grădiniței Csipike

Péter Árpád, membru al grupului Folks, va picta în perioada 15-16 octombrie, pe peretele grădiniței Csipike, un copac care se întinde până la cer. Pictura murală își propune să păstreze magia și bogăția artei populare și să o reinventeze cu instrumente moderne, într-un mod în care tinerii să poată învăța din aceasta. Limbajul lor artistic combină arta populară, graffiti, caligrafie și grafică aplicată. Copacii care se întind până la cer sunt compuși din șapte sau nouă niveluri. În partea de jos a compoziției se află sămânța crăpată din care se naște viața. Aceasta este urmată de nouă flori, nouă niveluri, reprezentând mișcarea eternă, continuitatea vieții, întoarcerea spre interior, deschiderea spre exterior, inspirația și expirația. Lumea superioară este închisă de pasărea sufletului, simbol al creației.

Sursa comunicatului AICI.

Publicitate
banner we radio