Ştiri locale

Promovabilitate de 75% la concursul pentru directori de şcoli în judeţul Covasna

Un număr de 11 contestaţii au fost depuse în judeţul Covasna, în urma concursului de ocupare a posturilor de directori şi directori adjuncţi în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna a transmis că notele au rămas neschimbate în urma recorectării lucrărilor, rezultatele finale fiind publicate pe site-ul instituţiei.

Astfel, din totalul celor 98 de candidaţi care s-au prezentat pentru susţinerea probei scrise, 24 au obţinut note sub 7 – minimul necesar pentru a trece mai departe.

Publicitate

„Au fost depuse 11 contestații, iar rezultatele finale au fost postate pe site-ul ISJ Covasna. Notele au rămas neschimbate, deci din 98 prezenți, 24 de candidați au în continuare note sub 7 şi nu vor participa la etapa următoare, la cea a interviului. În perioada 21 octombrie – 1 noiembrie urmează înregistrarea opțiunilor candidaților pe platforma informatică, pentru unitatea sau unitățile la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare”, a transmis inspectorul şcolar general, prof. Kiss Imre.

În județul Covasna au fost scoase la concurs 79 de posturi de director şi alte 38 de director adjunct.

Proba scrisă pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat s-a derulat vineri, 15 octombrie, la Liceului Teoretic „Mikes Kelelemen” din Sfântu Gheorghe

Potrivit IŞJ Covasna, au fost depuse 103 dosare, din care au fost validate 102. Conform datelor publicate pe site-ul instituţiei, 24 de candidaţi au fost respinși, 3 au absentat, iar un candidat figurează ca „amânat”.

Cea mai mare notă obţinută a fost 9, iar cea mai mică a fost 4,80. Rezultatele finale pot fi accesate AICI.

Proba interviului, în cazul candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7, se va desfăşura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie.

Comisia de interviu va fi formată din 5 membri, respectiv un inspector școlar; doi reprezentanți ai unității de învățământ, dintre cadrele didactice titulare ale unității de învățământ, aleși prin vot secret de către consiliul profesoral; un reprezentant al Consiliului Local, respectiv un reprezentant al Consiliului Județean în cazul unităților de învățământ special, centrelor școlare pentru educație incluzivă și CJRAE; dar şi un reprezentant al unei companii specializate în recrutarea resurselor umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management instituțional și/sau management educațional.

Validarea rezultatelor finale se va realiza în data de 17 decembrie 2021.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate