Info Trafic

Proiect: Şoferii care pleacă nepregătiți la drum iarna ar putea fi obligați să plătească intervențiile de salvare

Un proiect pus în dezbatere de Ministerul Transportului prevede ca șoferii să fie obligați să plătească intervențiile autorităților, dacă circulă pe drumuri închise temporar sau dacă circulă fără anvelope de iarnă pe sectoarele de drum unde acestea sunt obligatorii și au nevoie de asistență. Autoritățile spun că speră ca astfel să descurajeze comportamentul iresponsabil al șoferilor, care se avântă cu mașinile pe drumurile închise circulației din cauza condițiilor neprielnice și ajung în situația în care trebuie să ceară intervenția echipelor de urgență.

„Se intenționează creșterea gradului de conștientizare a utilizatorilor de a nu circula pe drumuri închise sau restricționate, fără a avea dreptul legal de a circula pe acel drum, decât cu riscul unor consecințe pecuniare. De ex.: mașina care circulă și se blochează pe un drum închis (temporar) circulației publice din cauza căderilor de zăpadă, viscol etc., sau un vehicul cu depășiri de mase și/sau dimensiuni care circulă pe un drum cu restricții de masă sau dimensiuni fără a fi autorizat și produce un accident.

Astfel, în cazul în care acest utilizator produce un eveniment rutier sau rămâne blocat, trebuie să suporte consecințe pentru fapta sa prin decontarea costurilor echipei de intervenție a administratorului drumului, care ar putea fi întârziată de la participarea la alte evenimente rutiere. Trebuie precizat că propunerea nu vizează în mod deosebit încasarea unor sume de la utilizatori, dar se intenționează descurajarea utilizatorilor care produc aceste evenimente.

Totodată, prin recuperarea costurilor la intervenție se vizează reducerea unor cheltuieli care nu se regăsesc în activitatea principală de întreținere și reparații sau în administrarea și exploatarea drumurilor de interes național și care se efectuează în situații de nerespectare sau încălcare, de către utilizatori, a prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice de către utilizatori”, se arată în descrierea proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, citat de adevărul.ro.

De același regim vor avea parte și șoferii care circula fără anvelope adaptate la condițiile de drum. „Prevederile (…) se aplică și în cazul în care accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării obligației de a dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, cu lanțuri sau cu alte echipamente antiderapante omologate, pe sectoarele de drum pe care acestea sunt obligatorii“, se mai arată în proiect.

Viitorul act normativ mai prevede că autoritățile vor trimite devizul pentru decont relativ repede. Astfel, procesul-verbal trebuie încheiat în 30 de zile, iar șoferii care intră pe drumuri restricționate și provoacă accidente soldate cu pagube materiale vor fi nevoiți (ei sau asigurătorul lor) să achite contravaloarea devizului acestora, în termen de 15 zile de la primirea documentului.

Publicitate
banner we radio