Ştiri locale

Programul „Școala după școală” continuă și în acest an

Prin toate măsurile pe care le ia pentru îmbunătățirea calității vieții în mediul rural, Consiliul Județean Covasna urmărește să sprijine familiile covăsnene în asigurarea unui trai decent. În acest scop, autoritățile locale din mediul rural pot depune cereri de acordare de sprijin financiar pentru Programul „Școala după școală” și pentru anul școlar 2022-2023.

În anul școlar precedent, în semestrul al II-lea, comunele Arcuș, Ozun, Ilieni, Moacșa, Aita Mare, Dalnic, Chichiș și Cernat, respectiv orașul Baraolt au solicitat și au primit în total 80.000 lei pentru finanțarea programelor after-school și masa caldă. În comunele respective au funcționat câte 2-3 grupe cu câte 15 copii, iar în Baraolt au fost înființate 5 grupe pentru after-school. 

Publicitate

„În fiecare an, sute de elevi din județul nostru beneficiază de masă caldă și activități educative de după-amiază, de câte patru ori pe săptămână, acestea fiind cofinanțate de autoritățile județene. Prin Programul Orașe moderne, sate moderne, dorim să îmbunătățim calitatea vieții locale. Obiectivul nostru este ca, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, să  sprijinim comunitățile rurale și să ajutăm familiile covăsnene în viața de zi cu zi” – a punctat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Astfel, jumătate din costul programului after-school este suportat de Consiliul Județean Covasna (25%) și administrațiile publice locale (25%), iar cealaltă jumătate este acoperită de Fundația Creştină Diakónia.

Comuna Chichiș, care a solicitat finanțare și în anul școlar precedent, dorește să depună cerere și pentru acest an școlar.

„Suntem într-o competiție uriașă cu școlile din municipiul Sfântu Gheorghe. Considerăm că aceste programe sunt o modalitate de a păstra copiii în localitate, astfel încât socializarea lor de bază să aibă loc în comunitatea locală, ceea ce sperăm că îi va ajuta să își creeze un viitor aici. Acesta este un proiect pe termen lung, unul dintre elementele sale fiind educația și după-amiaza. Mulțumim pentru sprijin Consiliului Județean” – a punctat, la rândul său, primarul comunei Chichiș, Tăraș Silviu. 

Anunțul concursului de finanțare pentru sprijinirea Programului „Școala după școală” în perioada 2021-2024 este disponibil pe site-ul Consiliului Județean Covasna.

Pe lângă acest program județean, există și un proiect pilot, inițiat de Guvernul României, „Masă caldă în anul școlar 2022-2023”, de care – din județul Covasna – vor beneficia unitățile de învățământ din comunele Malnaș, Brețcu, Moacșa, Brateș și Sita Buzăului.

(Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna)

Foto: Kocsis B. Janos

Publicitate
Publicitate
banner we radio