Programul „Rabla local”, inițiat la Sfântu Gheorghe și extins la nivel național, ar putea fi gestionat din nou de Primărie
Programul „Dăm valoare rablei tale”, inițiat de Primăria Sfântu Gheorghe în anul 2021 și extins la nivel național, după ce a fost preluat ca model de către Administraţia Fondului de Mediu (AFM), sub denumirea „Rabla Local”, ar putea fi din nou gestionat de autoritățile locale. Într-un interviu la We Radio, primarul Antal Árpád a declarat că la nivel național, programul, care la Sfântu Gheorghe s-a bucurat de succes, s-a blocat în acest an.
„Cred că este un exemplu care trebuie predat la universitate, despre cum se strică ceva bun, făcut la nivel local, din momentul în care îl faci național, se duce totul naibii. Este o frustrare pentru mine, vă spun sincer, pentru că în momentul în care a fost preluat modelul nostru la nivel național, noi evident am oprit programul local pentru că nu am vrut să fie în paralel. Sunt cetățeni care mă opresc pe stradă, mă întreabă și nu am ce să le răspund, doar că trebuie să așteptăm ca AFM să lanseze programul. Anul acesta, din câte știu, încă nu a fost lansat și suntem în a doua jumătate a lunii octombrie. O să încerc să iau legătura cu cei de la AFM și să văd dacă vor să lanseze. Dacă nu lansează, s-ar putea să revenim la programul local, pentru că cerere există cu siguranță, evident, nu la nivelul la care a fost la început. Cred că este exemplul perfect despre ce înseamnă descentralizarea și ce înseamnă centralizarea. Dacă ai un stat descentralizat, în care deciziile se iau la nivel local, atunci lucrurile funcționează. În momentul în care îl centralizezi, vine birocrația și omoară tot”, a declarat primarul.
Programul „Dăm valoare rablei tale” a fost iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe cu scopul de a elimina din trafic maşinile vechi şi poluante. În cadrul acestuia, autoritățile locale acordau 3.000 de lei pentru fiecare autoturism cu o capacitate de 2-7 locuri predat la fier vechi, care a fost înmatriculat în municipiu cel puţin 10 ani şi avea acelaşi proprietar de cel puţin 3 ani. Una dintre condiţii era ca proprietarul maşinii casate să se angajeze că nu-şi va cumpăra în următorii trei ani un alt autovehicul mai vechi de 5 ani, în caz contrar fiind obligat să restituie suma de 3.000 de lei.
Programul a fost preluat de AFM și redenumit „Rabla local”, oferindu-le proprietarilor posibilitatea să caseze mașinile mai vechi de 15 ani în schimbul sumei de 3.000 de lei, fără a avea obligaţia de a cumpăra una nouă. Din suma de 3.000 de lei pentru casare, AFM acordă 2.400 lei, iar 600 lei sunt acoperiţi de către primării, din bugetele locale.
Anul trecut, Primăria Sfântu Gheorghe s-a înscris în programul AFM, solicitând o finanţare nerambursabilă în valoare de 1.200.000 lei pentru 500 de autovehicule uzate, care îndeplineau condiţiile de casare, iar Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 300.000 lei din bugetul local, reprezentând cota parte de 20%.
(Ioana Ardeleanu)