Programul Pedibus, care încurajează copiii să meargă pe jos la şcoală, extins cu încă două trasee
Programul Pedibus, lansat anul trecut de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe cu scopul de a determina cât mai mulţi elevi din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi extins, începând de luni, cu două noi trasee, informează autorităţile locale.
Acestea vor porni din Piaţa Calvin şi din spatele Pieţei agroalimentare (intersecţia străzilor Csaszar Balint şi Nicolae Iorga) înspre Şcoala Gimnazială „Varadi Jozsef”, numărul total al traseelor pe care vor circula Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, ajungând astfel la zece.
Autorităţile locale au demarat programul Pedibus după ce au constatat că „în ultimii ani tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt ce afectează independenţa copiiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului”.
Pedibus-urule pornesc în fiecare dimineaţă din punctele prestabilite şi preiau de pe traseu copiii aflaţi în staţiile de aşteptare, iar fiecare grup este însoţit de către voluntari care îi conduc pe cei mici până la şcoală.
„Programul Pedibus este o iniţiativă a Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe prin care ne dorim să motivăm elevii din oraş să meargă la şcoală pe jos, deoarece mersul pe jos este cea mai sigură, cea mai sănătoasă şi cea mai distractivă metodă de a începe ziua. Copiii care îşi doresc să participe la acest program vor fi aşteptaţi în fiecare dimineaţă de către voluntari, în staţiile marcate din oraş, pentru a fi însoţiţi pe jos până la şcoală. Programul intitulat simbolic Pedibus se va realiza cu sprijinul unor voluntari adulţi şi are ca obiectiv mai ales motivarea copiilor din clasele primare să meargă mai mult pe jos. Activitatea fizică regulată ajută la creşterea capacităţii de învăţare, la dezvoltarea abilităţilor sociale, dar şi la creşterea controlului emoţional şi al încrederii în sine. (…) Copiii vor fi însoţiţi până la şcoală în fiecare săptămână de către un alt şofer adult de Pedibus (sportivi, actori, politicieni, pedagogi, doctori, şefi de instituţii, reprezentanţi ai presei, organizaţii civile, asociaţii etc.)”, se arată într-un comunicat postat joi pe pagina de internet a Primăriei Sfântu Gheorghe.
Voluntarii care doresc să participe se pot înscrie la numărul de telefon 0744830819 sau prin e-mail la kincso.szekely@sepsi.ro. Informaţii privind programul şi traseele Pedibus pot fi găsite pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe AICI.