Ştiri locale

Programul de subvenţionare a chiriilor pentru tinerii din Sfântu Gheorghe va fi funcţional din decembrie

Programul de subvenţionare a chiriilor pentru tinerii care locuiesc, lucrează sau sunt studenţi în Sfântu Gheorghe ar putea deveni funcţional din luna decembrie, a declarat viceprimarul municipiului, Vargha Fruzsina.

Potrivit unui proiect de hotărâre, Primăria le va acorda acestor tineri un sprijin de maximum 50 de euro/lună, dar nu mai mult de 25% din valoarea totală lunară a chiriei, iar beneficiarii vor trebui să suporte diferenţa de preţ din fondurile proprii.

Publicitate

„Preţurile locuinţelor au crescut destul de mult în ultima vreme, nu numai în Sfântu Gheorghe, ci în toată ţara, de aceea am încercat să facilităm măcar închirierea unui apartament, oferind o subvenţie de maxim 50 de euro, dar nu mai mult de 25% din preţul chiriei. Am încercat să facem ca procedura de depunere a cererilor să fie cât mai simplă şi cât mai rapidă”, a precizat Vargha Fruzsina.

Viceprimarul a spus că miercuri se încheie perioada de dezbatere publică a proiectului şi până în prezent au fost depuse doar două sugestii, dar reprezentanţii Primăriei au analizat şi comentariile care circulă pe reţelele de socializare în legătură cu acest subiect, remarcând că unele persoane se tem că programul va genera o creştere a chiriilor pe piaţa imobiliară.
„Cel mai probabil programul va deveni funcţional la 1 decembrie. În ceea ce priveşte comentariile deja menţionate, trebuie să spun că majoritatea tinerilor se tem că prin această subvenţie nu vom face decât să creştem şi mai multă chiriile din oraş şi au existat, de asemenea, comentarii care au pus sub semnul întrebării şi procesul de aplicare şi transparenţă a programului. Înainte de a prezenta proiectul Consiliului Local, ne vom asigura că vom clarifica toate punctele slabe care ar putea exista. Aş dori să spun că acesta este o versiune de probă, un test, iar dacă primele subvenţii vor scoate la iveală eventuale deficienţe, atunci le vom corecta”, a afirmat Vargha Fruzsina.

Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi a fost iniţiat cu scopul de a reducere fenomenul de plecare a acestora din Sfântu Gheorghe, dar şi de a-i stimula să revină pe meleagurile natale.

Pentru a putea beneficia de acest sprijin, solicitantul trebuie, printre altele, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să fie absolvent de liceu sau şcoală profesională, să aibă un contract de închiriere valabil pe o perioadă de cel puţin patru luni înregistrat la ANAF, să nu deţină sau să nu fi deţinut în ultimii cinci ani o cotă-parte mai mare de o jumătate dintr-o locuinţă, să nu fie rudă până la gradul IV cu proprietarul imobilului de la care închiriază locuinţa şi să nu aibă datorii la bugetul local.

Autorităţile locale au anunţat încă din luna martie intenţia de a lansa acest program, ca răspuns la una dintre cele mai mari probleme semnalate de tinerii din Sfântu Gheorghe în cadrul unei consultări realizate de Primărie, şi anume, dificultatea de a obţine o locuinţă.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio