Ştiri locale

Programul complet al Târgului de Crăciun de la Sfântu Gheorghe

Târgul de Crăciun din Sfântu Gheorghe va avea loc în perioada 14 -24 decembrie. De data aceasta, organizatorii vor oferi vizitatorilor o atmosferă reală de basm, celebrând în municipiu această minunată sărbătoare și transmițând adevăratul mesaj al sărbătorii de Crăciun.

Pe lângă tradiționalul Târg de Crăciun, cei prezenți vor avea ocazia să viziteze și să încerce Orașul Copiilor, care se bazează pe spectacolul Teatrului de Păpuși Cimborák, intitulat „Ég ölelkezett ím akkor a Földdel…” (Cerul s-a îmbrățișat atunci cu Pământul…). În plus, organizatorii îi vor aștepta pe cei interesați chiar și cu o scenă reală din Bethleem, în spațiul din Piața Centrală, aducând la viață povestea nașterii pruncului Iisus. Vor fi prezenți miei, măgari, vaci și oi, pe care copiii îi vor putea mângâia liniștiți. Pe data de 16 decembrie, Teatrul de Păpuși Cimborák,  împreună cu István Ildikó și orchestra, îi vor aștepta pe cei mici în Sala Studio, pentru predarea cântecelor de Crăciun. În Piața Centrală s-a amplasat chiar și un geodom, ale cărui lumini sunt aprinse de o bicicletă pentru trei persoane.

Atmosfera reală a târgului include și programe muzicale culturale. Pentru prima dată în acest an, târgul va fi caracterizată prin flash mob-uri oferite de trupa Folker, Cvintetul de suflători ai Școlii de Artă Plugor Sándor, respectiv de Classical Singers, dar desigur nu vor lipsi nici tradiționalele colinde de Crăciun.

O noutate în acest an va fi acoperirea scenei de piatră din centrul municipiului. În acest an, organizatorii au creat programele de scenă pentru această platformă, pe care vor păși atât artiști locali, cât și internaționali, interpretând diferite cântece de Crăciun. Invitații acestui an sunt Mácsafej, trupa Ségercz Feri Trió, Ansamblul de copii „MiniSnaps”, Voces & Band, pe lângă corurile locale fiind prezenți și trupa „Karavan” din Cluj-Napoca, dar şi Manó & Friends. Tot aici, Zöldi Lara va susține un spectacol comun cu Kocsis Tibor, iar Formația Bojtorján își va prezenta cel mai frumos album de Crăciun. Totodată, o să avem ocazia să facem cunoștință și cu Horányi Juli și orchestra, deja renumiți în Ungaria, care vor ghida publicul în lumea swing-ului și jazz-ului de Crăciun. „A Bordó sárkány” (Dragonul Bordo) va prezenta muzică de târg, purtând veșminte de pe vremea regelui Mátyás. Marea trupă care va păși pe scena mică a Târgului de Crăciun din acest an, va fi trupa Beshodrom, care marți, pe data de 18 decembrie, de la ora 18:00, va aduce în fața publicului ritmurile care combină perfect muzica populară balcanică cu muzica populară maghiară.

Echipa organizatoare speră că anul acesta va reuși să aducă spiritul de sărbătoare din marile târguri metropolitane de Crăciun în inimile locuitorilor din municipiul Sfântu Gheorghe.

Organizatorii evenimentului: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Program Târg de Crăciun

14-24 Decembrie 2018

 

Vineri , 14 decembrie

11:00    Școala Generală „Gödri Ferenc” – Spectacol de copii

12:00    Ségercz Feri Trió – Muzică de târg

13:00    Ségercz Feri Trió – Muzică de târg

14:00    Spectacol de copii – Grădinița „Hófehérke”

15:00    Ségercz Feri Trió – Muzică de târg

17:00    Cvintetul de suflători al Liceului de Arte „Plugor Sándor” – Muzică de turn

17:00    Ségercz Feri Trió – Concert

17:30    Corul Mix Cantus Firmus, Corul Bărbătesc Maghiar

18:00    Zöldi Lara & Kocsis Tibor (HU)– Concert

 

Duminică, 16 decembrie

16:00    Grădinița „Csipike” – Spectacol de copii

17:00    Învățăm cântece cu István Ildikó

17:55    Cvintetul de suflători al Liceului de Arte „Plugor Sándor” – Muzică de turn

18:00    Classical Singers – Concert

19:00    Fúvó Shock Orchestra – Concert

 

Luni, 17 decembrie

13:00    Folker – Concert

14:00    Corul Colegiului Național  „Székely Mikó”, clasele V-VIII.

15:00    Corul Colegiului Național  „Székely Mikó”, clasele  IX-XII.

17:30    Corul de femei Canticorum

 

Marți , 18 decembrie

11:00    Colegiul Național „Székely Mikó” – Spectacol de copii

12:00    Colegiu Național Mihai Viteazul – Spectacol de copii

17:00    Benkő Éva și formația Folker – Colinde de Crăciun

17:55    Cvintetul de suflători al Liceului de Arte „Plugor Sándor” – Muzică de turn

18:00    Besh o droM (HU) – Concert

 

Miercuri, 19 decembrie

12:00    Colegiul Național „Székely Mikó„ – Spectacol de copii

16:55    Classical Singers – Concert

17:00    Corul de copii Andantino

17:30    Corul de Cameră de Tineret „Eufónia”

18:00    Corul Evanghelic Jubilate Deo

19:00    Mano & Friends – Concert

 

Joi, 20 decembrie

12:00    Corul Liceului Teoretic  „Mikes Kelemen”

13:00    Folker – Muzică de târg

16:00    István Ildikó și formația Folker – Concert

16:55    Classical Singers – Flashmob

17:00    Corul de copii „DóReMi”

17:15    Grupul vocal Canticum

17:30    Corul de copii Campanella

17:55    Cvintetul de suflători al Liceului de Arte „Plugor Sándor” – Muzică de turn

18:00    Snaps Vocal Band – Concert

19:00    Benkő Dávid Trió (HU) – Concert

 

Vineri, 21 decembrie

12:00    Colegiul Național „Székely Mikó„ – Spectacol de copii

18:00    Bojtorján (HU) – Concert

 

Sâmbătă, 22 decembrie

12:00    Bordó Sárkány (HU) – Muzică de târg

15:30    Karaván (Cluj Napoca) – Concert

16:30    Bordó Sárkány (HU) – Muzică de târg

17:45    O întâlnire minunată – Oratoriul rock de Crăciun

18:00    Cvintetul de suflători al Liceului de Arte „Plugor Sándor” – Concert

19:00    Horányi Juli & Band (HU) – Concert

 

Duminică , 23 decembrie

12:00    Bordó Sárkány (HU) – Muzică de târg

16:30    Bordó Sárkány (HU) – Muzică de târg

17:45    Corul de copii MiniSnaps – Concert

18:00    Voces & Band – Concert

19:00    Mácsafej – Concert

 

Publicitate
banner we radio