Ştiri locale

Program complet Sepsi Wedding Expo. Parada mirilor și mireselor, prezentată de jucătorii Sepsi OSK și dansatoarele Asociației Love to Dance

În weekend, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe are loc a cincea ediție a celui mai mare Târg de nunţi şi evenimente din Transilvania – Sepsi Wedding – la care și-au anunțat participarea 61 de expozanţi, firme specializate în organizarea de evenimente, proprietari de restaurante, saloane de coafură, florării, fotografi, decoratori şi creatori de modă.

Organizatorii au prezentat, în cursul zilei de marți, programul evenimentului care cuprinde, printre altele, concerte și muzică live, parada rochiilor de mireasă și a costumelor de mire,  căsătorii valabile 24 de ore, oficiate în stil Las Vegas, dar și sesiune de consiliere pentru mirese, susținute de designeri vestimentari locali.

Programul se întinde pe două zile, deschiderea oficială fiind programată sâmbătă, 11 februarie, de la ora 12:00, în prezența viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, Vargha Fruzsina și a vicepreședintelui Consiliului Județean Covasna, Jakab István Barna.

Un element de noutate în acest an este faptul că parada rochiilor de mireasă și a costumelor de mire va fi prezentată de dansatoarele Asociației „Love to Dance” și de jucătorii echipei Sepsi OSK, sâmbătă, de la ora 16:00.

În cea de a doua zi a evenimentului sunt programate parade pentru copii, parada rochiilor de ocazie și de mireasă, muzică live pian și chitară, dar și sfaturi pentru mirese din partea unui specialist în igiena mentală.

Sepsi Wedding revine după o întrerupere de doi ani cauzată de pandemie. La ultima ediție, în 2020, au participat aproape 1.000 de persoane.

(Ioana Ardeleanu)

Program complet

Sâmbătă

10:00  Deschidere

12:00  Deschidere oficială – Vargha Fruzsina, viceprimarul Municipiului Sfântu Gheorghe și Jakab István Barna, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna

12:30 Mini concert – MoniAcustique

14:00 Sfaturi pentru mirese – Tribel Yvette, hairstylist

14:30 Muzică live – Lilium Quartett

15:00 Consiliere pentru mirese – Könczei Alpár designer vestimentar

16:00 Sepsi Wedding Show: B/B Bridesmaid dresses – Rochii domnișoare de onoare; Parada rochiilor de mireasă / costumelor de mire – în prezentarea fetelor de la Love to Dance și a jucătorilor de la Sepsi OSK

18:00 Închidere

Duminică

10:00 Deschidere

14:00 Sfaturi pentru mirese – Langer Rozi specialist igienă mentală

14:30 Parada Krea Kids studio

14:45 Muzică live pian și chitară – Komis Kinda & Filip Zsombor

15:15 Parada rochiilor de ocazie și de mireasă – Könczei Alpár, designer vestimentar

18:00 Închidere eveniment.

Program permanent pe toată durata evenimentului

11:00-17:00 Cununie de tip Las Vegas

Publicitate
banner we radio