Meteo

Prognoza meteo: Vremea se răceşte şi vor fi ninsori în aproape toată ţara

VINERI, vremea se va răci față de ziua precedentă, mai accentuat în regiunile sudice. Vor fi înnorări și precipitații în cea mai mare parte a teritoriului, dar pe arii extinse și local însemnate cantitativ (se vor cumula peste 10…15 l/mp) în jumătatea de sud. În Transilvania, nordul și centrul Moldovei vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă, în Câmpia Română și Dobrogea vor fi ploi, iar treptat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă și lapoviță și ninsori, iar în restul zonelor se vor semnala precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei. La munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 9 grade, iar cele minime între -6 și 4 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Sâmbătă vremea va deveni apropiată de normal sub aspect termic. Ziua, cerul va fi temporar noros și izolat vor mai fi precipitații, mixte în sud și fulguieli în nord-est, centru și la munte. În cursul nopții nebulozitatea va cuprinde majoritatea regiunilor, iar local în cele sudice vor fi ploi, lapoviță și trecător ninsori și izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

Publicitate

Duminică valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații, mixte ziua și predominant ninsori noaptea, pe arii extinse în jumătatea de sud a țării și local în rest. La munte va ninge, îndeosebi în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în sud și în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 și 0 grade.

Luni vremea se va menține apropiată de normal sub aspect termic, dar va fi în general închisă. Vor fi precipitații pe arii extinse, mixte în sud – sud-est și ninsori în rest, cu precădere în cursul zilei. La munte va ninge, pe arii mai extinse în Carpații Meridionali și Orientali. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 3 grade.

Publicitate
banner we radio