Meteo

Prognoza meteo: vin ploile în toată ţara!

Meteorologii anunţă că, începând de miercuri seară şi până vineri dimineaţă, va ploua în toată ţara. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sudul şi în estul ţării, trecător, vor fi însoţite de descărcări electrice.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de miercuri, de la ora 18.00, până vineri, la ora 9.00. În acest interval, va ploua în toată ţara.

În cursul serii şi al nopţii de miercuri spre joi (25/26 septembrie), ploile se vor semnala îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului, pe parcursul zilei de joi (26 septembrie) va ploua în toate regiunile, apoi în special în sud-est, est şi în zonele montane.

Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sudul şi în estul ţării trecător vor fi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali 30…40 l/mp.

banner we radio